Bulgaria suspendă temporar exporturile de combustibil către UE din cauza sancțiunilor impuse Lukoil de Statele Unite

Data actualizării: Data publicării:

Bulgaria a decis să suspende temporar exporturile de motorină și combustibil pentru aviație, inclusiv către alte state membre ale Uniunii Europene, scrie DW. Măsura a fost adoptată în contextul noilor sancțiuni impuse de administrația președintelui american Donald Trump împotriva companiilor Rosneft și Lukoil.

Guvernul de la Sofia justifică decizia prin dorința de a preveni o eventuală penurie de produse petroliere. Proiectul de lege a fost aprobat vineri, 31 octombrie, de Parlamentul bulgar. DW amintește că, în apropierea orașului Burgas, se află rafinăria Lukoil-Neftohim, una dintre cele mai mari din Europa de Sud-Est, iar compania rusă deține și o rețea extinsă de benzinării în Bulgaria.

Sancțiunile americane se aplică tuturor activelor bulgare ale Lukoil.

Potrivit parlamentarilor din coaliția de guvernare, rezervele de combustibil ale Bulgariei sunt suficiente pentru câteva luni. Inițiativa legislativă privind suspendarea exporturilor a fost susținută de 135 de deputați, în timp ce 4 au votat împotrivă, iar 42 s-au abținut.

Anterior, Bulgaria își anunțase disponibilitatea de a opri tranzitul gazului rusesc către Ungaria și Slovacia.

Țara sprijină planul Uniunii Europene de a renunța complet la importurile de gaze rusești până la sfârșitul anului 2027. Totuși, prin teritoriul bulgar trece în prezent ultima conductă prin care gazul rusesc ajunge în UE – „TurkStream”.

Ministrul bulgar al Energiei, Jecio Stankov, a declarat că, până la 1 ianuarie 2028, consumul de gaz rusesc în Europa va fi complet oprit.

La rândul său, premierul Rosen Jeliazkov a promis, după apelul lansat de Donald Trump la Adunarea Generală a ONU, că Sofia va susține deciziile Uniunii Europene privind întreruperea contractelor de utilizare sau tranzit al gazului natural rusesc.

La rândul său, premierul Rosen Jeliazkov a promis, după apelul lansat de Donald Trump la Adunarea Generală a ONU, că Sofia va susține deciziile Uniunii Europene privind întreruperea contractelor de utilizare sau tranzit al gazului natural rusesc.

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariul președintelui Bulgariei, pus față în față cu cel al președintelui României. Diferența este...
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Cât au crescut, sunt adorabili!” Imagini rare cu copiii lui Enrique Iglesias în tricourile Spaniei după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
„Se crede Kubrick. Nu e” - Ce spune Irina Margareta Nistor despre „The Odyssey”, pariul de 250 de milioane $...
Newsweek
900 lei pensie după 19 ani munciți plus 15 ani „pe caz de boală”. De ce pensionarul a primit atât de puțin?
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Andreea Ibacka rupe tăcerea după divorțul de Cabral. „Rănile se vindecă alături de ai mei”