Bulgariei i se cere să cumpere rafinăria Lukoil, pentru a preveni monopolul rusesc

Data publicării:
lukoil
Foto: Profimedia

Experţii în energie şi economiştii au cerut Guvernului bulgar să ia în considerare achiziţionarea rafinăriei din Bulgaria a grupului rus Lukoil, pe fondul sporirii temerilor privind potenţialul viitor proprietar al facilităţii, informează Novinite și Agerpres.

Rapoartele oficiale arată interesul din partea firmelor din Kazahstan, Azerbaidjan, Ungaria şi Qatar.

Aceşti experţi, într-o scrisoare adresată autorităţilor de la Sofia, şi-au exprimat îngrijorarea privind evoluţia cazului Lukoil şi a potenţialului ca grupuri cu interese legate de Rusia să preia controlul rafinăriei.

Economistul Evgeniy Kanev, vorbind la postul naţional de radio din Bulgaria, şi-a exprimat scepticismul privind posibilitatea de a fi ales un cumpărător fără legături cu Rusia. Deşi statul deţine "o acţiune de aur" în companie, care-i acordă un oarecare control asupra operaţiunilor rafinăriei, nu influenţează direct alegerea cumpărătorului, a explicat el. Totuşi, acesta a atras atenţia că Comisia pentru protejarea concurenţei va superviza orice tranzacţie şi se poate asigura că preluarea nu implică o achiziţie mai amplă a operaţiunilor Lukoil.

Kanev a subliniat că problema Bulgariei este cauzată de integrarea pe verticală a Lukoil. Firma operează nu doar rafinăria, ci şi o reţea de benzinării, având astfel o influenţă semnificativă pe piaţă. Această concentrare de putere face ca mulţi jucători de pe piaţă să depindă de Lukoil pentru combustibili, fiind dificil pentru ei să aibă acces la surse alternative. El a cerut statului să intervină şi să preia controlul rafinăriei, şi să o revândă doar după ce se asigură că noul cumpărător urmează practicile adecvate, şi nu monopolizează piaţa.

Economistul a scos în evidenţă importanţa unei astfel de decizii pentru securitatea naţională, arătând că nivelul solid al finanţelor publice ale Bulgariei permit statului să facă o astfel de achiziţie. Kanev susţine că nicio altă ţară din Europa nu se confruntă cu o situaţie similară cu a Bulgariei, unde Lukoil are o astfel de poziţie dominantă pe piaţă.

Lukoil, al doilea mare producător de petrol din Rusia, analizează o posibilă vânzare a rafinăriei de la Burgas încă din 2023, motivul fiind "legislaţia discriminatorie şi alte decizii incorecte, părtinitoare politic faţă de rafinărie". Aceasta după ce Bulgaria a decis să interzică importul de ţiţei rusesc, la fel cum au făcut şi alte ţări din Europa după invazia din Ucraina. În consecinţă, ponderea ţiţeiului kazah procesat în Bulgaria a ajuns la 40%, restul venind din Orientul Mijlociu.

Luna trecută, premierul ungar Viktor Orban a declarat că grupul petrolier ungar Mol a făcut şi el o ofertă pentru rafinăria Lukoil din Bulgaria.

Guvernul bulgar "monitorizează cu atenţie procesul, dar nu poate avea o implicare directă asupra schimbului de proprietate, deoarece la acest moment există un acţionar majoritar privat", a declarat la finele lunii decembrie ministrul bulgar al Energiei, Vladimir Malinov.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Grupa a II-a de muncă. Puncte şi spor de vechime, în 2025
Digi FM
Angelina Jolie, vizită surpriză la Herson, în sudul Ucrainei. A mers la o maternitate şi la un spital pentru...
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Anthony Hopkins, despre decizia de a-și părăsi prima soție și fiica de doar un an: „Cel mai mare regret, dar...
Adevarul
Arma secretă a Americii, surprinsă în zbor. Racheta care ar putea schimba echilibrul nuclear
Newsweek
Care pensii vor scădea la mica recalculare? Aceste venituri nepermanente vă aduc o pensie mai mică
Digi FM
Carmen Brumă atrage atenția că un aliment natural, considerat medicament, te poate împiedica să slăbești...
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
Crocodil uriaș, filmat cu un câine în gură într-un canal din Florida: „Cea mai mare teamă s-a adeverit”
Film Now
Brad Pitt o dă în judecată pe Angelina Jolie. De ce îi cere 35 de milioane $. Noi mesaje ies la iveală în...
UTV
Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare pentru tentativă de omor. Fratele său va...