Ca să le taie ajutoarele, Administrația Trump a declarat ca fiind morți circa 6.000 de imigranți latino-americani

Data publicării:
Doge,And,Coins,On,Usa,Flag,Background,3d,Rendering.
Foto: Shutterstock

Administrația Securității Sociale (SSA) a introdus săptămâna aceasta numele și numerele de securitate socială a peste 6.000 de imigranți, majoritatea latino-americani, într-o bază de date pe care o folosește pentru a urmări persoanele decedate, eliminându-le efectiv capacitatea de a primi beneficii sau de a lucra legal în Statele Unite, potrivit unor persoane familiarizate cu situația și înregistrărilor obținute de The Washington Post.

Măsura, solicitată de secretarul pentru Securitate Internă, Kristi L. Noem, are drept scop să pună presiune asupra imigranților fără documente pentru a părăsi țara, potrivit unui oficial al Casei Albe.

Declaraţi "morţi", aceşti străini îşi vor pierde de facto drepturile la orice serviciu şi asistenţă socială în SUA, au explicat surse apropiate dosarului pentru cotidianul american.

Printre persoanele vizate se numără imigranții care au numere de asigurări sociale de bună credință, dar care și-au pierdut statutul legal în SUA, cum ar fi cei care au intrat în cadrul unuia dintre programele de muncă temporară ale Administrației Biden, care s-au încheiat între timp.

Oficialul de la Casa Albă - care a vorbit sub rezerva anonimatului din cauza caracterului sensibil al noului program - a declarat că toți cei care au fost introduși în baza de date a securității sociale săptămâna aceasta au legături cu activități teroriste sau cazier judiciar. Oficialul nu a furnizat dovezi ale presupuselor infracțiuni sau legături teroriste, dar a spus că unii sunt incluși pe lista de supraveghere teroristă a FBI.

„Președintele Trump a promis deportări în masă și, prin eliminarea stimulentului monetar pentru străinii ilegali de a veni și a rămâne, îi vom încuraja să se autodeporteze”, a declarat Elizabeth Huston, purtătoare de cuvânt a Casei Albe. „El își îndeplinește promisiunea făcută poporului american”.

Numele imigranților au fost introduse în baza de date în urma a două memorandumuri de acord semnate luni de Noem și Leland Dudek, comisarul interimar al securității sociale, potrivit persoanelor familiarizate cu situația. Memorandumurile autorizează securitatea socială să plaseze imigranții în dosarul de deces din motive de securitate națională și în temeiul Legii securității sociale, a declarat un oficial. Unele detalii despre program au fost raportate pentru prima dată joi de New York Times.

Legalitatea, pusă sub semnul întrebării

Însă unii actuali și foști funcționari ai asigurărilor sociale au pus la îndoială legalitatea practicii, afirmând că adăugarea în baza de date a persoanelor despre care agenția știe că nu au murit încalcă legile privind viața privată care nu se mai aplică atunci când cineva a murit cu adevărat. Ca și alții intervievați pentru acest articol, actualii și foștii funcționari au vorbit sub rezerva anonimatului de teama represaliilor.

Acțiunea marchează începutul unei campanii majore a Administrației Trump de a forța ieșirea din țară a potențialelor sute de mii de persoane care locuiesc ilegal în SUA, dar care au un număr de securitate socială, ceea ce le permite să beneficieze de Medicaid, Medicare, asigurarea de șomaj, împrumuturi federale sau alte beneficii, au declarat persoanele respective. Următoarea țintă pentru includerea în baza de date va fi reprezentată de 92.000 de imigranți fără documente care au suferit o condamnare penală, a declarat oficialul Casei Albe, însă, ulterior, efortul se va extinde la imigranții fără documente care nu au antecedente penale.

Numărul de securitate socială cu şapte cifre este o veritabilă carte de identitate în SUA şi îi permite persoanei să muncească, să fie plătită, să aibă un cont în bancă, să închirieze o locuinţă sau să facă comerţ, să îşi declare impozitele şi să efectueze numeroase demersuri administrative. Astfel că sute de mii de imigranţi ilegali fără vize şi fără drept de şedere dispun cu toate acestea de un asemenea număr.

Ideea ar fi fost sugerată de DOGE

Consideraţi "morţi", aceşti oameni vor fi astfel constrânşi să rupă orice legătură cu angajatorul, proprietarul, banca, a declarat un responsabil pentru Washington Post.

Potrivit presei, ideea a fost sugerată de Comisia pentru eficacitate guvernamentală (DOGE) condusă de multimiliardarul Elon Musk în lupta contra irosirii banului public.

Citând documente administrative, New York Times afirmă că un prim grup de 6.300 de imigranţi, "infractori condamnaţi şi presupuşi terorişti", au fost plasaţi în această bază de date cu persoane "decedate".

Donald Trump invocase "fraude" la SSA care ar avea legătură cu "3,5 milioane de persoane”. Preşedintele american conservator repetă de luni de zile acuzaţii mincinoase, care au fost însă de nenumărate ori verificate şi dezminţite, potrivit cărora SSA ar fi plătit pensii necuvenite pentru milioane de persoane - americane sau străine - decedate de ani de zile

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Transferurile între rude, în vizorul ANAF? Ce trebuie să știe românii despre banii primiți în cont
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nu-ți dau această piesă!”. De ce Linda Perry nu a vrut ca celebra Christina Aguilera să cânte melodia...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Mizele din spatele desemnării lui Adrian Veștea. Cum vrea Nicușor Dan să blocheze anticipatele și să izoleze...
Newsweek
Pensie scăzută cu 900 lei la recalculare și indexarea anulată. De ce sute de mii de pensionari pot păți la fel
Digi FM
Cine este Adrian Veștea, noul premier desemnat al României. A construit Aeroportul Brașov și a gestionat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme