Canada ripostează și anunță suprataxe vamale de până la 50% pentru o serie de produse americane

Data actualizării: Data publicării:
Prim-ministrul canadian Mark Carney.
Prim-ministrul canadian Mark Carney. Sursa foto: Profimedia Images

Canada a anunţat, marţi, intrarea în vigoare pe 8 septembrie a unor suprataxe vamale de 15 până la 50% pentru o serie de produse americane şi deblocarea a 4,6 miliarde de euro pentru susţinerea sectoarelor dur lovite de războiul comercial cu SUA, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Aceste suprataxe, pe care prim-ministrul canadian Mark Carney le-a anunţat sâmbătă în linii mari, vor afecta oţelul, produsele lactate, dar şi agricultura, industria hârtiei, sectorul de electronice şi aparate electrocasnice. Cuantumul lor va corespunde „aproape dolar la dolar” celui al suprataxelor americane care afectează Canada de sâmbătă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Canada este „unită în răspunsul său la această provocare fără precedent”, a declarat marţi ministrul finanţelor, Francois-Philippe Champagne, care a prezentat această ripostă care intră în vigoare pe 8 septembrie, la ora 00:01.

Mark Carney a decis vineri să-i reziste lui Donald Trump şi să rupă negocierile comerciale cu SUA, în contextul condiţiilor considerate „nedrepte” impuse de Washington.

Un pariu care s-ar putea dovedi riscant din punct de vedere economic. SUA sunt, la mare distanţă, primul partener comercial al Canadei, exporturile canadiene către această ţară reprezentând 70% din total.

Pentru a trece de „aceste vremuri dificile”, guvernul american a mai prezentat marţi şi măsuri de susţinere pentru sectoarele dur lovite de taxele vamale americane, în cadrul unei conferinţe de presă la care au participat mai mulţi miniştri.

O anvelopă totală de 7,5 miliarde de dolari canadieni (4,6 miliarde de euro) va fi deblocată pentru a susţine financiar firmele, a întări indemnizaţiile de şomaj şi a crea un „Fond de diversificare pentru o Canadă puternică”, care va ajuta sectoarele afectate să găsească noi pieţe de export.

Washingtonul aplică de sâmbătă suprataxe punitive care afectează un total de 20 de miliarde de dolari de produse canadiene importate, între care figurează în special cimentul, alcoolul şi crosele de hochei.

Prevăzute iniţial pentru 19 august, aceste suprataxe americane au fost amânate cu trei zile de Donald Trump întrucât un acord părea apropiat între cele două ţări, dar apoi Carney a decis să renunţe la negocieri.

Taxe impuse de SUA

Preşedintele american a făcut luni să crească suplimentar tensiunile anunţând că taxele vamale asupra sectorului auto şi al oţelului canadian vor creşte cu 50% de la 1 ianuarie anul viitor. Cea mai mare parte a oţelului canadian care intră în SUA este deja taxată cu 50%, dar Washingtonul a vorbit despre o posibilă scădere a taxării în caz de acord comercial.

Marţi dimineaţă, Donald Trump, care estimează că statul vecin abuzează de ani de zile de generozitatea Washingtonului pe plan comercial sau militar, a mai spus că se gândeşte „serios să schimbe numele Lacului Ontario în Lacul America”, întrucât „nu ne aşteptăm să mai facem prea multe afaceri cu Ontario”, bogată provincie canadiană unde sectorul auto este foarte puternic.

Guvernul canadian şi-a justificat vineri decizia de a rupe negocierile prin condiţiile puse de Washington asupra limbii franceze, subiect politic sensibil în această ţară bilingvă.

Potrivit Ottawa, proiectul de acord ar fi afectat subvenţiile pentru cultura francofonă, locul ocupat de media francofone online şi obligaţia etichetării bilingve a produselor vândute în Canada.

„Niciodată nu mă voi amesteca în treburile canadienilor francofoni”, a răspuns marţi Donald Trump, negând cea mai mică ingerinţă şi denunţând pe reţeaua sa Truth Social o „minciună” a lui Mark Carney pentru a-şi asigura susţinerea provinciei francofone Quebec.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
400 de radare fixe schimbă regulile pe șoselele din România. Drumurile pe care vor fi montate camerele care...
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
Victor Ponta, la „Interviurile Adevărul”, despre întârzierea formării Guvernului: „Cât mai putem ține România...
Newsweek
Pensie fără vechime? Ce se întâmplă cu anii munciți dacă angajatorul nu a plătit contribuțiile la stat
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”