Canada vrea o alianță cu Mexicul, Marea Britanie și UE pentru a face față amenințărilor lui Trump

Data publicării:
Președintele SUA, Donald Trump. Foto: Profimedia

Şefa diplomaţiei canadiene Melanie Joly a anunţat luni că intenţionează să le propună Mexicului, Regatului Unit şi Uniunii Europene un răspuns „coordonat" în faţa ameninţărilor vamale ale lui Donald Trump, înaintea unei vizite la Washington menite să aplaneze tensiunile.

După ce a revenit la Casa Albă pe 20 ianuarie, preşedintele american a folosit intens tema sa de campanie privind creşterea taxelor vamale asupra produselor din unele ţări, inclusiv ale celor mai apropiaţi aliaţi ai SUA, pentru a obţine concesii în diverse dosare, informează AFP, potrivit Agerpres. 

Melanie Joy a declarat în faţa presei la Ottawa că este deja în contact cu omologul său mexican, adăugând că ea se va adresa săptămâna aceasta responsabililor europeni.

Problema taxelor vamale se va afla în „inima" discuţiilor, a afirmat Melanie Joy, declarând că doreşte să se „coordoneze".

Potrivit şefei diplomaţiei canadiene, din Londra şi până în capitalele UE, discuţiile vizează „diferite răspunsuri posibile la taxele vamale".

Însă „obiectivul nostru este de a face în aşa fel încât să evităm taxele vamale şi noi credem că putem face aceasta. Credem că diplomaţia poate funcţiona şi că argumentele noastre sunt solide", a declarat ea.

Melanie Joy urmează de asemenea să aibă miercuri la Washington o întrevedere cu noul său omolog american Marco Rubio.

Donald Trump a declarat că vrea să impună taxe vamale de 25% produselor din Canada şi din Mexic de la 1 februarie, reproşând acestor ţări vecine că nu controlează suficient intrarea în SUA a migranţilor ilegali, dar şi a unor droguri, precum fentanilul, un opioid ucigaş.

La rândul său, ministrul canadian pentru securitate publică David McGuinty a afirmat că mai puţin de 1% din fentanilul şi migranţii care intră clandestin în SUA provin din ţara sa.

El urmează să prezinte săptămâna aceasta detaliile unui plan evaluat la 1,3 miliarde de dolari canadieni (circa 860 de milioane de euro) pentru întărirea securităţii la frontiera cu SUA.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Are 47 de ani, iar partenerul ei doar 27. Emilia Ghinescu, despre cum au reacționat părinții iubitului...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nimic nu mă poate opri, sunt LIBERĂ”. Jennifer Lopez, atitudine și abdomen parcă sculptat într-o filmare...
Film Now
Apariția lui Sydney Sweeney în „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, eliminată din film: „Părea nelalocul ei”
Adevarul
Un criminal din Ucraina a încercat să se spânzure în fața instanței. Barbatul a ucis o cunoscută profesoară...
Newsweek
650 parlamentari iau pensie specială de 6.200 lei, deși au contribuit pentru doar 700 lei. Urmează primarii
Digi FM
Cât câștigă Mugur Isărescu în fiecare lună. Lista completă a salariilor din conducerea BNR
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
„Ce mai frumoasă femeie de 50 de ani”. Ali Larter, o nouă declarație de stil pe covorul roșu. Fanii, cuceriți...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment