Când va decide Justiția franceză soarta Marinei Le Pen, în scandalul angajărilor fictive

Data publicării:
Marine Le Pen Appeal Trial Enters Final Stages
Marine Le Pen, fosta președintă a partidului Rassemblement National, participă la proces la Palais de Justice pe 10 februarie 2026, la Paris. Foto: Getty Images

Verdictul în procesul în apel al Marinei Le Pen şi al altor membri ai partidului său Rassemblement national (RN, extremă dreapta) va fi pronunţat în ziua de 7 iulie, la ora locală 13.30, a anunţat miercuri justiţia franceză.

Parchetul general a cerut intertidicția de a candida la alegeri timp de 5 ani în cazul lui Le Pen, pentru care miza este o a patra candidatură prezidenţială, mai transmite AFP preluată de Agerpres.

„Cu cât (decizia ar fi dată) mai devreme, cu atât ar fi mai bine pentru mine”, le-a declarat ea câtorva jurnalişti după audierea desfăşurată miercuri la Curtea de Apel din Paris.

Citește și: Procurorul în cazul Marine le Pen cere menținerea sentinței: „Asistenţii au lucrat pentru partid, dar au fost plătiţi de Europa”

Marine Le Pen a fost condamnată în primă instanţă la 2 ani de purtare a brăţării electronice şi 5 ani de ineligibilitate cu efect imediat, sancţiune care o împiedică să candideze din nou la alegerile prezidenţiale.

Liderei RN, partidului şi altor zece membri li se impută faptul că au angajat asistenţi parlamentari pentru eurodeputaţii formaţiunii, asistenţi care ar fi fost plătiţi din fonduri europene, deşi ar fi lucrat doar pentru acest partid.

Marine Le Pen a spus deja că se va hotărî cu privire la o patra candidatură imediat după anunţarea verdictului în apel, fără a aştepta o eventuală decizie a Curţii de Casaţie, cea mai înaltă jurisdicţie franceză.

Citește și: Cum au încercat oficiali americani să facă lobby împotriva interzicerii alegerii liderului extremei drepte Marine Le Pen

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesaje speciale de Sfântul Vasile. Cele mai frumoase urări pentru cei dragi
Digi FM
Pericol ascuns în transportul public. Ce trebuie să faci după fiecare călătorie pentru a evita ploșnițele
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sorin Brotnei spune de ce s-a destrămat trupa Akcent. Totul a plecat de la bani: “El lua mai mult și voia și...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Inflația mănâncă mult din pensiile mici: 2,7 milioane de români nu-și mai pot acoperi cheltuielile de bază
Newsweek
Schimbare importantă la pensie de la 1 iulie. Cine va primi bani în plus și despre ce sume e vorba? 3 exemple
Digi FM
Mihai Bendeac, atac dur la adresa lui Gigi Becali. Ce l-a revoltat după inaugurarea bisericii din Pipera
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
O pisică a urcat pe scenă în timpul finalului din „Romeo și Julieta” și a cucerit internetul: „A furat...
Film Now
Tom Cruise și Elsina Khayrova, mai tânără decât el cu 25 de ani, din nou împreună? Apariția care a stârnit...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...