Care este „planul ascuns” al lui Putin, în opinia președintelui ucrainean Petro Poroșenko

Data actualizării: Data publicării:
porosenko-putin-kiril

Președintele ucrainean Petro Poroșenko spune că, în criza din Marea Azov, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, urmărește un alt țel decât cel de anexare teritorială.

porosenko-putin-kiril
Petro Poroșenko, Patriarhul Chiril al Moscovei, Vladimir Putin

Petro Poroșenko este de părere că, de fapt, președintele rus are un plan care vizează autocefalia Bisericii Ortodoxe din Ucraina, căreia Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului i-a acceptat cererea de a ieși de sub monopolul canonic al Patriarhiei de la Moscova.

 „De ce a făcut Putin asta chiar acum? Ca să împiedice tomosul (decret sinodal prin care este recunoscută independența bisericii – n.r.), ca să determine biserica noastră să gândească că, pe fondul legii marțiale, Sfinția Sa (Bartolomeu I – n.r.) nu ne va da nimic. Este un calcul eronat. Noi ne vom ruga și totul va fi bine”, a declarat președintele Ucrainei, citat de agenția Unian.

„Iar doilea motiv este privarea  noastră de asistență internațională, presupunând că o țară aflată în război nu va primi finanțare internațională”, a adăugat Poroșenko.

Ca Biserica Ortodoxă a Ucrainei să devină autocefală are nevoie de acordul tuturor bisericilor autocefale. După ce s-a întrunit unanimitatea, autocefalia este recunoscută printr-un Tomos (decret) sinodal.

Trei actori intră în acțiune în acordarea autocefaliei: biserica care își reclamă autocefalia; biserica-mamă, cea de care a depins; biserica ecumenică.

Dacă biserica-mamă (în cazul de față Patriarhia Moscovei) nu recunoaște autocefalia bisericii care îi părăsește jurisdicția, chiar dacă autocefalia respectivă este legitimă și respectă rânduielile canonice, celalalte biserici autocefale pot interveni și acorda autocefalia.

La ora actuală, există următoarele biserici și patriarhii autocefale: Patriarhia Constatinopolului, Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Antiohiei, Patriarhia Ierusalimului, Patriarhia Moscovei, Patriarhia Serbiei, Patriarhia României, Patriarhia Bulgariei, Patriarhia Georgiei, Biserica Ciprului, Biserica Greciei, Biseria Ortodoxă a Poloniei, Biserica Albaniei și Biserica Ortodoxă a Cehiei și Slovaciei.

Intervenția NATO

Petro Poroşenko le-a cerut joi ţărilor membre NATO şi în special Germaniei să desfăşoare nave în Marea Azov pentru a-i susţine ţara în criza cu Rusia.

„Germania este unul dintre aliaţii noştri cei mai apropiaţi şi sperăm că ţări din cadrul NATO sunt acum pregătite să desfăşoare nave în Marea Azov pentru a ajuta Ucraina şi a asigura securitatea", a declarat preşedintele Poroşenko pentru cotidianul german Bild.

Preşedintele rus Vladimir Putin „nu vrea nimic mai puţin decât să ocupe Marea Azov. Singurul limbaj pe care îl înţelege este unitatea lumii occidentale", a adăugat Poroşenko.

Garda de coastă rusă a tras duminică asupra a trei nave ale Forţelor navale ucrainene, provocând rănirea a trei marinari din echipaje.

Este prima confruntare militară directă între Moscova şi Kiev de la anexarea Crimeii şi începutul, tot în 2014, a unui conflict armat în estul Ucrainei între forţele ucrainene şi separatiştii proruşi care s-a soldat de atunci cu peste 10.000 de morţi.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri