Casa Albă avertizează: Coreea de Nord va plăti un preţ pentru orice livrare de arme către Rusia

Data publicării:
Jake Sullivan, consilierul pentru Securitate Naţională al preşedintelui Joe Biden.
Jake Sullivan, consilierul pentru Securitate Naţională al preşedintelui american Joe Biden. Foto: Profimedia Images

Phenianul va plăti un preţ pentru orice livrare de arme către Rusia în războiul declanşat de aceasta contra Ucrainei, a avertizat marţi Casa Albă.

„Acest lucru nu ar proiecta o imagine bună a Coreei de Nord şi nord-coreenii vor plăti preţul în cadrul comunităţii internaţionale”, a spus consilierul pentru securitate naţională american Jake Sullivan, răspunzând într-o conferinţă de presă la o întrebare despre „discuţii active” între Moscova şi Phenian privind livrările de arme, relatează agențiile internaționale de presă citate de Agerpres.

Potrivit cotidianului The New York Times, liderul nord-coreean Kim Jong Un ar urma să se deplaseze la Vladivostok, în Extremul Orient rus, la bordul unui tren blindat în cursul acestei luni, pentru a se întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin.

În perioada 10-13 septembrie, la Vladivostok are loc Forumul Economic Oriental, organizat de Kremlin.

Potrivit ziarului american, Putin ar dori ca Phenianul să vândă Rusiei artilerie şi rachete antitanc, în timp ce Coreea de Nord ar fi în căutarea de tehnologie avansată pentru fabricarea de sateliţi şi submarine cu propulsie nucleară, precum şi de ajutor alimentar.

Ultima întâlnire între liderul de la Kremlin şi cel nord-coreean a avut loc în aprilie 2019, tot la Vladivostok.

Preşedintele american Joe Biden va profita de participarea sa la summitul G20 din India, de la finalul săptămânii, pentru a reafirma sprijinul SUA pentru Ucraina „atât timp cât va fi necesar”, a spus Jake Sullivan.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Are 47 de ani, iar partenerul ei doar 27. Emilia Ghinescu, despre cum au reacționat părinții iubitului...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nimic nu mă poate opri, sunt LIBERĂ”. Jennifer Lopez, atitudine și abdomen parcă sculptat într-o filmare...
Film Now
Apariția lui Sydney Sweeney în „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, eliminată din film: „Părea nelalocul ei”
Adevarul
Un criminal din Ucraina a încercat să se spânzure în fața instanței. Barbatul a ucis o cunoscută profesoară...
Newsweek
650 parlamentari iau pensie specială de 6.200 lei, deși au contribuit pentru doar 700 lei. Urmează primarii
Digi FM
Cât câștigă Mugur Isărescu în fiecare lună. Lista completă a salariilor din conducerea BNR
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
„Ce mai frumoasă femeie de 50 de ani”. Ali Larter, o nouă declarație de stil pe covorul roșu. Fanii, cuceriți...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment