Casa Albă: Guvernul rus este responsabil de sănătatea lui Alexei Navalnîi

Data publicării:
aleksei navalnii avand in spate un decor cu kremlinul
Aleksei Navalnîi. Foto: Profimedia

Administrația Biden și-a exprimat îngrijorarea cu privire la starea de sănătate din ce în ce mai proastă a disidentului rus Alexei Navalnîi, încarcerat de regimul Putin de la începutul anului, după ce a revenit în Rusia în urma otrăvirii sale cu agentul neurotoxic noviciok. 

„Suntem îngrijoraţi de informaţiile privind deteriorarea stării de sănătate a domnului Navalnîi. Îndemnăm autorităţile ruse să ia toate măsurile necesare pentru a-i oferi siguranţă. Atât timp cât se află în închisoare, Guvernul rus este responsabil de sănătatea şi bunăstarea lui”, a spus purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, conform Mediafax.

Avocaţii lui Alexei Navalnîi au comunicat că disidentul rus a fost transferat într-o secţie pentru deţinuţi bolnavi, din cauza unor probleme respiratorii. Alexei Navalnîi a anunţat că a avut febră, precizând că alţi deţinuţi sunt bolnavi de tuberculoză. Potrivit publicaţiei Izvestia, citată de cotidianul britanic The Guardian, Aleksei Navalnîi a fost testat şi pentru depistarea coronavirusului.

În urmă cu o săptămână, Alexei Navalnîi a anunţat că intră în greva foamei, denunţând lipsa de acces la servicii medicale şi faptul că este torturat prin privare de somn.

Alexei Navalnîi se află în Penitenciarul Pokrov, situat în regiunea Vladimir, la circa 100 de kilometri de Moscova.

O instanţă judiciară din Moscova a decis, la începutul lunii februarie, condamnarea la trei ani şi şase luni de închisoare a lui Alexei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, pentru încălcarea condiţiilor unei sentinţe cu suspendare.

Instanţa a dispus scăderea din sentinţă a zilelor petrecute de Alexei Navalnîi în arest la domiciliu. Opozantul rus a fost arestat preventiv pe 17 ianuarie, la revenirea în Rusia după ce a fost tratat în Germania ca urmare a otrăvirii sale cu noviciok în vara lui 2020.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum va afecta El Niño România. Meteorologii avertizează că urmează episoade de vreme extremă, cu efecte până...
Digi FM
O fată de 18 ani ar fi fost drogată și violată la balul de absolvire, în Cluj. Polițiștii au fost sesizați de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Sharon Stone, mărturii despre drama ascunsă și abuzurile din familie: "Mă arunca pe scări și mă bătea cu...
Adevarul
Rusaliile Negre. Amintiri din vara în care 45.000 de oameni au fost condamnați la exil în Bărăgan: „N-am avut...
Newsweek
Lovitură la pensie pentru pensionarii cu grupe de muncă. Justiția a decis: „Totul e oprit”. Cine pierde bani?
Digi FM
Cât oferă nașii la nuntă în 2026. Val de reacții după ce un român a dezvăluit câți bani vrea să pună în plic...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
John Travolta, confesiune rară despre durerea care l-a urmărit ani la rând: „Privesc întunericul, dar nu...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...