Casa Albă interzice Associated Press pe o perioadă nedeterminată din cauza folosirii denumirii „Golful Mexic”

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump
Donald Trump a transformat Golful Mexic în Golful Americii. Foto: Profimedia

Casa Albă a anunţat, vineri, că Associated Press (AP) are interdicţie pe termen nelimitat de acces în Biroul Oval şi în Air Force One, relatează CNN.

AP, una dintre cele mai mari agenţii de presă din lume, a fost acuzată de Casa Albă în această săptămână din cauza folosirii denumirii „Golful Mexic”.

Preşedintele Donald Trump a declarat luna trecută că guvernul SUA va redenumi Golful Mexic "Golful Americii”.

Schimbarea a intrat în vigoare la agenţiile guvernamentale. Dar alte ţări nu recunosc noua denumire, iar AP are clienţi în întreaga lume, astfel că în continuare foloseşte denumirea de Golful Mexic, recunoscând totodată decretul lui Trump.

Alte instituţii de presă globale au luat decizii similare. Dar în această săptămână, Casa Albă a indicat AP şi a interzis accesul reporterilor săi la evenimentele prezidenţiale.

Fotografilor de la AP li s-a permis totuşi să participe.

Cu puţin timp înainte ca Trump să plece vineri de la Casa Albă spre Mar-a-Lago, administraţia a confirmat că AP nu va putea urca la bordul Air Force One pentru această călătorie.

Într-un comunicat pe X, adjunctul şefului de personal Taylor Budowich a subliniat disputa privind Golful, spunând că decizia AP „nu este doar divizivă, ci expune, de asemenea, angajamentul Associated Press pentru dezinformare.” „În timp ce dreptul lor de a relata iresponsabil şi necinstit este protejat de Primul Amendament, acesta nu asigură privilegiul lor de acces neîngrădit la spaţii limitate, cum ar fi Biroul Oval şi Air Force One”, a scris Budowich.

 

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Maria Dragomiroiu, mesaj emoționant la 16 ani de la moartea Mădălinei Manole: „Ești în rugăciunile mele în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Anca Țurcașiu când nu este pe scenă. Imaginile inedite făcute publice i-au cucerit pe fani: „Ca la 20...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
La 14 ani de la divorțul de Tom Cruise, Katie Holmes pare că iubește din nou. Cine este bărbatul cu care a...
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
Newsweek
250 lei ajutor la pensie într-un județ. Lista bonusurilor oferite pensionarilor în 2026. Cine ia 500 lei?
Digi FM
Reactivarea lui Dragnea aruncă în aer conducerea PSD. Ultimele zile ale lui Sorin Grindeanu la șefia...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...