Cazul revoltător al nou-născuților americani expulzați în Mexic de administrația Trump

Data actualizării: Data publicării:
gard la frontiera americano-mixicană
Frontiera americano-mexicană FOTO: Profimedia Images

Cel puțin 11 femei migrante au fost lăsate în orașele de frontieră mexicane fără certificate de naștere pentru nou-născuții lor cetățeni americani, în vârstă de câteva zile, din martie anul trecut,potrivit unei anchete Fuller Project și The Guardian.

După revizuirea mai multor documente legale și de la spitale, s-a stabilit că mai mulți nou-născuți cetățeni americani au fost transferați în Mexic, după ce mamele lor au au primit interdicții ca urmare a politicii din era Trump.

Avocații cred că numărul acestor cazuri ar putea fi mult mai mare, deoarece marea majoritate a acestor „expulzări” rapide au avut loc departe de ochii publicului și fără implicarea unor apărători legali.

Acest mod de îndepărtare a cetățenilor americani fără certificate de naștere s-a născut pe fondul politicilor și practicilor de imigrație din ultimii ani, care au afectat în special femeile și copiii, spun juriștii.

Politica de „toleranță zero” a administrației fostului președinte Donald Trump a dus la separarea a peste 5.000 de copii de părinți, dar acest fapt a reprezentat doar vârful aisbergului. Agențiile Homeland au reținut 4.600 de femei însărcinate între 2016 și 2018, iar multe din acestea s-au plâns că au suferit avorturi spontane și proceduri medicale intruzive.

Hélène, o tânără de 23 de ani din Haiti, era însărcinată în nouă luni când a trecut granița ilegal în Statele Unite, în iulie 2020. Era în custodia patrulei de frontieră a SUA când i s-a rupt apa. Oficialii agenției au transportat-o ​​la un spital local din Chula Vista, California, pentru a naște. A fost fericită când s-a născut fetița ei, că totul a decurs fără probleme, a declarat pentru Fuller Project și The Guardian, într-o conversație telefonică, prin intermediul unui translator.

Trei zile mai târziu, au fost externate. Hélène se gândea că va fi lăsată la familia ei aflată deja acolo și i se va permite să urmeze cursul solicitării de azil, dar după aproximativ 25 de minute s-a trezit din nou în Mexic, chiar în locul în care ajunsese în urmă cu câteva zile, însărcinată, pe o căldură toridă, după o călătorie care a durat o lună și trei zile. Speriată, a început să plângă. I-a rugat în spaniolă pe ofițerii care au condus-o peste graniță să o ajute. Știa că au înțeles disperarea ei, dar s-au întors și au plecat.

Au lăsat-o în fața punctului de frontieră San Diego-Tijuana, pe marginea drumului. Nu avea habar ce să facă sau unde să se ducă. De asemenea, nu avea certificatul de naștere al copilului. Când a venit noaptea, ea și bebelușul ei au dormit chiar acolo, pe stradă.

Hélène a fost victima unei reguli rapide de expulzare (Title 42) în vigoare după declararea pandemiei. Potrivit acesteia, migranții pot fi expulzați deîndată.

Deportări rapide au mai avut loc, dar în mod obișnuit imigranții au avut dreptul să depună cereri de azil, acestea să fie analizate și să apară în fața unui judecător de imigrație. Title 42 permite autorităților să „ardă” toate aceste etape.

În anul fiscal 2020, au fost raportate peste 200.000 de expulzări, inclusiv copii neînsoțiți, iar în primele trei luni ale anului fiscal 2021, expulzările au depășit 190.000, până în prezent. Administrația Trump a apreciat Title 42 ca fiind „extrem de eficient”.

Pe 2 februarie, Joe Biden a emis un ordin executiv care îi obligă pe oficiali să „revizuiască cu promptitudine” Title 42, printre alte politici de frontieră. Avocații s-au arătat nemulțumiți că nu s-au luat măsuri mai ferme și mai rapide.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri