Ce a mai rămas din mașina în care a murit liderul prorus din Herson. Caroseria a sărit de pe șasiu în urma presupusului accident

Data publicării:
accident prorus
Stremusov era una dintre figurile publice cele mai proeminente ale ocupaţiei ruse din Ucraina.

Presa rusă a publicat imagini cu ce a mai rămas din mașina lui Kiril Stremousov, omul rușilor în Herson, mort într-un accident de mașină ale cărui circumstanţe încă nu sunt clare. Stremousov era una dintre figurile publice cele mai proeminente ale ocupaţiei ruse din Ucraina.

Imaginile publicate de RIA Novosti arată mașina distrusă, care se presupune a fi un Lexus, a cărui șasiu a fost pur și simplu aruncat la metri distanță de caroseria autovehiculului. Rușii spun că a fost vorba de un accident de mașină, fără a oferi detalii despre circumstanțele în care s-a produs.

Imagini cu mașina distrusă a liderului prorus din Herson. Foto: RIA/Twitter
Imagini cu mașina distrusă a liderului prorus din Herson. Foto: RIA/Twitter

Stremusov era una dintre figurile publice cele mai proeminente ale ocupaţiei ruse din Ucraina. Foarte activ mediatic, el posta frecvent pe reţelele de socializare mesaje video cu actualizări ale evoluţiei situaţiei de pe front, unele în timp ce se afla în vehicule care circulau în viteză. El s-a evidenţiat şi prin declaraţii agresive la adresa ucrainenilor în mesajele sale de pe reţelele de socializare, ultimul datând chiar de miercuri dimineaţă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Agenţia rusă de ştiri TASS a confirmat decesul său. Dar circumstanţele exacte ale acestuia nu sunt clare, dacă a fost doar un accident rutier sau o acţiune ucraineană. Mai mulţi oficiali proruşi din teritoriile ucrainene ocupate de Rusia au fost ucişi în urma unor astfel de acţiuni.

În urmă cu o lună, Stremousov spunea că București este pământ rusesc.

Acesta s-a remarcat și când îi îndemna pe locuitorii din regiunea pe care o administrează să-și păstreze calmul în fața războiului, în timp ce el stătea la un hotel de cinci stele în Rusia. La sfârșitul lunii august el a fost pe larg ridiculizat pe rețelele sociale, inclusiv cele rusești, după ce a vorbit despre luptele din Herson. „Când ne retragem de fapt înaintăm”, spunea acesta.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri