Ce a spus președintele Nicușor Dan după Forumul de Afaceri din cadrul Summitului Inițiativei celor Trei Mări

Data actualizării: Data publicării:
nicusor dan face declaratii la palatul cotroceni
Nicușor Dan. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele Nicușor Dan a participat, miercuri, la Forumul de Afaceri din cadrul Summitului Inițiativei celor Trei Mări (I3M) care are loc la Dubrovnik, în Croația. Șeful statului a subliniat că principala temă de discuție a fost oportunitatea de a conecta economic statele aflate între mările Adriatică, Baltică și Neagră. 

„E important acest format pentru că sunt țări, cele mai multe dintre ele, foste comuniste, care au aceeași dezvoltare, aceleași aspirații în Uniunea Europeană, energie, competitivitate. E important să ne asociem în demersuri pentru a ne expune mai bine interesele. Pe partea economică, este o mare oportunitate de a conecta economiile noastre”, a declarat președintele Nicușor Dan, la finalul Forumului de Afaceri din cadrul Summitului.

Președintele a menționat că s-a întâlnit cu cancelarul Austriei, cu premierul Republicii Moldova și că urmează să se întâlnească și cu secretarul american al Energiei, Chris Reid, întâlnire în cadrul căreia oficialii de stat vor discuta pe tema coridorului vertical de gaz și energiei nucleare.

„Unul dintre principalele subiecte de discuție cu cancelarul austriac - ei sunt dintre cei care promovează în UE alte tipuri de reguli de stabilire a prețului. Pentru moment, discuția este în curs, nu există Consiliu European în care această discuție să nu aibă loc, stadiul acestei discuții este cel în care se așteaptă propuneri concrete pe mecanisme de stabilire a prețului, astfel încât să luăm o decizie uniformă”, a explicat președintele. 

În același timp, Nicușor Dan a fost întrebat despre stadiul celor două proiecte comune stabilite în cadrul Inițiativei celor 3 Mări: Via Carpathia (rețea de drumuri care leagă statele de la Marea Baltică de statele de la Marea Neagră și Marea Adriatică) și Rail2Sea (cale ferată care leagă Gdansk - Polonia, de Portul Constanța).

  • Pe Via Carpathia, Nicușor Dan a subliniat că România mai are de terminat porțiunile Vâlcea - Sibiu, Oradea-Arad și Lugoj-Calafat;
  • Pe Rail2Sea, președintele a subliniat că „suntem și mai întârziați, în sensul că rețeaua există, dar trebuie să aibă o viteză de deplasare mai mare”.

Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, care reuneşte cele 12 state membre ale UE aflate între mările Adriatică, Baltică şi Neagră (Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia). 

Evenimentul are ca obiectiv creşterea convergenţei şi a coeziunii, în paralel cu reducerea decalajului de dezvoltare economică între diferite zone şi state membre ale Uniunii Europene prin creşterea interconectivităţii în regiune, în domeniile energiei, transporturilor şi celui digital.

Principiile de bază ale Iniţiativei celor Trei Mări sunt promovarea dezvoltării economice, creşterea coeziunii la nivel european şi consolidarea legăturilor transatlantice.

Editor : M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce pun tot mai mulţi șoferi folie de aluminiu pe cheia mașinii. Trucul simplu, dar genial are un rol...
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dakota Johnson, colaborare surpriză cu iubitul ei. Cum a ajuns actrița din „Materialiștii” să apară pe noul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fenomenul „Spider-Man: Brand New Day”: încasări de peste 1,6 miliarde de dolari la nivel global
Adevarul
Dunărea atinge un nou minim istoric la intrarea în România. Doar 25 de centimetri până la următorul prag de...
Newsweek
Care sunt cele mai potrivite rase de câini pentru pensionari. Îi ajută să scape de singurătate
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
De ce a părăsit Antonio Banderas Hollywoodul. Decizia luată după divorțul de Melanie Griffith și infarctul...
UTV
Selly recunoaște că părinții încă îi fac observații, în ciuda succesului său. „În ochii părinților rămâi...