Ce condiție „esențială” pune Iranul pentru un acord cu SUA privind încheierea războiului: „Insistăm asupra acestui fapt”

Data actualizării: Data publicării:
Silueta lui Donald Trump pe fundalul steagului iranian.
Silueta lui Donald Trump pe fundalul steagului iranian. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia

Iranul a reafirmat luni că orice acord cu SUA pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu este condiţionat de un armistiţiu în Liban, unde armata israeliană loveşte poziţii ale Hezbollah, aliat al Teheranului.

„Insistăm asupra faptului că un armistiţiu în Liban este o condiţie esenţială pentru orice acord vizând încheierea războiului” cu SUA, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Esmail Baghai, în cadrul unei conferinţe de presă la Teheran, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Confruntările între Israel şi Hezbollah sunt aproape cotidiene, în pofida armistiţiului de la 17 aprilie, care nu a fost respectat niciodată.

Aceste afirmaţii au fost făcute la câteva ore după ordinul dat de Israel armatei sale de a lovi la periferia din sudul Beirut, fief al Hezbollah, mişcarea susţinută politic, financiar şi militar de Iran.

Hezbollah este puternic implantată în periferia din sudul capitalei libaneze, precum şi în sudul şi în estul ţării.

Armata israeliană a avansat în ultimele zile mai în profunzime în sudul Libanului, continuându-şi în acelaşi timp loviturile aeriene. La rândul său, Hezbollah îşi continuă atacurile cu drone asupra poziţiilor israeliene, în sudul Libanului şi în nordul Israelului.

Citește și: Escaladare rapidă: Washingtonul afirmă că a lovit ținte militare iraniene. Cum a răspuns Teheranul

„SUA violează armistiţiul”

Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene a acuzat de altfel SUA că continuă să încalce armistiţiul fragil cu Iranul, în vigoare de pe 8 aprilie.

Armata americană a anunţat duminică că a lansat lovituri în sudul Iranului, vizând sisteme de radar şi de control al dronelor.

„SUA violează de asemenea armistiţiul, inclusiv în această dimineaţă”, a spus Esmail Baghai.

Acest atac american este al treilea în puţin mai mult de o săptămână împotriva Iranului care a precizat că a replicat militar.

Armata din Kuweit a anunţat luni un atac cu drone şi rachete fără a le preciza provenienţa, în timp ce autorităţile emiratului au atribuit responsabilitatea Iranului.

Citește și: „Stați liniștiți și relaxați-vă”. Mesajul lui Trump în timp ce SUA și Iran au lansat noi atacuri. Promisiunea făcută de președinte

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum va afecta El Niño România. Meteorologii avertizează că urmează episoade de vreme extremă, cu efecte până...
Digi FM
Kate Middleton, în centrul atenției la nunta lui Peter Phillips. Cum a apărut prințesa de Wales la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Actorul James Handy, cunoscut din „Top Gun: Maverick” și „Jumanji”, a murit la 81 de ani. A fost ucis de fiul...
Adevarul
România imobiliară cu mai multe viteze: de ce apartamentele costă de peste trei ori mai mult de la un oraș la...
Newsweek
Criză la pensie. Număr uriaș de dosare pentru Mica Recalculare, blocate de adeverințe greșite. Se pierd bani
Digi FM
Solistul de la Imagine Dragons și iubita sa au strălucit la prima apariție oficială de când formează un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Povestea de iubire a lui Anthony Head. Actorul din „Buffy the Vampire Slayer” a murit la doar șase luni după...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...