Ce mesaj i-a transmis Sofia ambasadoarei Ucrainei, după ce o dronă a intrat în Bulgaria și s-a prăbușit lângă România

Data publicării:
drona in zbor
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Şefa diplomaţiei bulgare Velislava Petrova s-a întâlnit luni, la sediul Ministerului de Externe de la Sofia, cu ambasadoarea Ucrainei în Bulgaria, Olesia Ilaşciuk, după ce sâmbătă o dronă a pătruns în spaţiul aerian al Bulgariei, în apropiere de graniţa cu România.

O analiză preliminară a indicat că aeronava fără pilot era cel mai probabil o dronă de tip Maya folosită de forţele armate ale Ucrainei, informează BTA, potrivit Agerpres. 

În cadrul întrevederii, Velislava Petrova a comunicat îngrijorarea serioasă a Bulgariei şi a spus că orice intruziune neautorizată în spaţiul său aerian este inacceptabilă.

Bulgaria a cerut Ucrainei să furnizeze toate informaţiile disponibile care ar putea ajuta la stabilirea circumstanţelor complete ale incidentului.

În opinia exprimată de ministrul bulgar de externe, este esenţial să se adopte măsuri necesare pentru a preveni incidente similare în viitor. De asemenea, a fost menţionată necesitatea existenţei unor canale de comunicare directe şi eficiente între instituţiile relevante din cele două ţări.

Ambasadoarea ucraineană şi-a exprimat profunda îngrijorare faţă de incident şi a spus că Kievul nu a direcţionat în mod intenţionat niciun vehicul aerian fără pilot către Bulgaria. Ea a confirmat că Ucraina este gata să coopereze pe deplin pentru a stabili toate circumstanţele incidentului.

Schimb de păreri între aliaţii din NATO

Bulgaria a rămas, de asemenea, în contact cu România în legătură cu incursiunea dronei.

Velislava Petrova i-a informat pe miniştrii de externe ai statelor membre UE despre incident şi despre măsurile adoptate de Sofia.

Miercuri, aliaţii din NATO vor avea un schimb de păreri pe marginea celor mai recente informaţii pe această temă.

Bulgaria va continua să îşi apere suveranitatea, precum şi siguranţa cetăţenilor săi şi îşi menţine poziţia că încheierea ostilităţilor şi obţinerea unei păci juste şi durabile prin eforturi diplomatice sunt esenţiale pentru securitatea şi stabilitatea din regiune, a declarat Ministerul bulgar de Externe.

Drona a pătruns sâmbătă în spaţiul aerian bulgar şi a explodat la aproximativ o sută de metri în interiorul teritoriului bulgar, în apropierea fostului punct de control vamal Kardam. Aparatul a căzut într-un câmp de floarea-soarelui la aproximativ un kilometru de staţia de compresoare Kardam a conductei de gaz Trans-Balkan.

Incidentul nu a cauzat victime sau daune infrastructurii ori terenurilor agricole.

Aeronava nu a fost detectată de sistemele radar bulgare sau româneşti, ceea ce a determinat autorităţile de la Sofia să întărească măsurile de supraveghere şi securitate de-a lungul frontierei nordice a ţării.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce nu ai voie să faci în primul an de permis. Regulile pentru șoferii începători în 2026
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Acum 20 de ani voia să divorțeze de soție, azi îi e mai recunoscător ca oricând. Snoop Dogg: "Mi-am dat seama...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Cum îi ajutăm pe copii să accepte că vacanța s-a terminat. Psiholog: „Validați emoția, însă fără să negociați...
Newsweek
Când se plătesc pensiile, alocațiile, indeminzațiile, ajutorul de incluziune în septembrie? Lista completă
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”