Ce planuri are Rusia cu centrala nucleară de la Zaporojie. Anunțul făcut după discuțiile cu șeful AIEA

Data publicării:
Zaporozhye nuclear power plant station
Forţele ruse au ocupat centrala nucleară de la Zaporojie la începutul invaziei în Ucraina. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Aleksei Lihacev, directorul Rosatom, a anunțat că s-a ajuns la un acord cu privire la siguranţa centralei nucleare de la Zaporojie, în urma discuţiilor de la Kaliningrad dintre o delegaţie a Rosatom şi cea condusă de directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi.

Rusia nu are în plan să repună în funcţiune centrala nucleară de la Zaporojie, din Ucraina, a afirmat marţi directorul companiei publice nucleare ruse Rosatom, citat de TASS, informează Agerpres.

Forţele ruse au ocupat centrala la începutul aşa-numitei operaţiuni militare speciale a Rusiei în Ucraina, acum peste doi ani, şi cele şase reactoare ale acesteia nu funcţionează în prezent, aminteşte Reuters.

Şeful Rosatom a subliniat marţi importanţa siguranţei acestui obiectiv şi a menţionat că repornirea centralei nu se află actualmente pe agendă.

Militanţii pentru mediu de la Greenpeace au atenţionat, evocând documente care ar fi fost remise AIEA de către Rosatom la jumătatea acestei luni, că Rusia intenţionează să repună în funcţiune centrala şi că acest lucru ar putea presupune o "escaladare fără precedent".

Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc în repetate rânduri de bombardarea centralei de la Zaporojie, cea mai mare din Europa. Amândouă au dezminţit acuzaţiile în ce le priveşte.

Şeful AIEA a avertizat deja în trecut că un accident nuclear la Zaporojie ar avea consecinţe grave ecologice şi asupra sănătăţii oamenilor şi nimeni nu ar avea de câştigat.

În aprilie, la o şedinţă extraordinară a Consiliului Guvernatorilor AIEA, convocată de Rusia şi Ucraina, după o serie de atacuri care au afectat unul dintre cele şase reactoare, Grossi a făcut apel la ambele ţări să se abţină de la acţiuni militare care ar pune în pericol siguranţa instalaţiei.

Centrala nucleară de la Zaporojie, care se află aproape de linia frontului, are şase reactoare VVER-1000 V-320 de concepţie sovietică, pe bază de uraniu 235 şi răcite cu apă. În prezent, reactoarele nr. 1, 2, 5 şi 6 sunt în oprire la rece, în timp ce reactorul nr. 3 este oprit pentru reparaţii, iar reactorul nr. 4 este în aşa-numita oprire la cald, potrivit administraţiei centralei.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locuința cu 4 camere pe care ANAF o vinde la prețul unei mașini second-hand. Are peste 100 mp
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dakota Johnson și Machine Gun Kelly, surprinși împreună la New York. Actrița s-a despărțit recent de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Aclamată cu ovaţii în picioare. Actrița care câștigă al cincilea premiu Emmy consecutiv: „Ce aventură a fost!”
Adevarul
„Unii români sunt extrem de aroganți și nu admit că nu știu ceva”. Cu ce naționalități preferă IT-iștii...
Newsweek
Ciolacu a luat 1.600.000.000 lei din fondul de rezervă ca să crească pensiile. Ciucă a procedat la fel
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Pericol pentru câini în septembrie! Ce trebuie să verifice stăpânii după fiecare plimbare
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...