În teorie, Kursk este unul dintre cele mai nesemnificative fronturi din punct de vedere militar al războiului lui Putin împotriva Ucrainei. Cu toate acestea, războiul ține în cele din urmă doar de politică, iar prezența trupelor ucrainene pe pământul rus este suficient de problematică pentru președintele Vladimir Putin, încât Kievul a decis să trimită și mai mulți soldați, în încercarea de a inversa recucerirea lentă a teritoriului, scrie istoricul Mark Galeotti în publicația britanică The Spectator.
După ce a ocupat inițial aproximativ 1.000 de kilometri pătrați în atacul său fulger din august 2024, până luna trecută, presiunea constantă a Rusiei a redus strânsoarea Ucrainei asupra teritoriului la puțin peste 450 de kilometri pătrați. Deși Ucraina deținea încă controlul asupra orașului Suja – cam singura așezare semnificativă din această zonă – linia frontului se strecurase periculos de aproape.
Cu toate acestea, conform declarației comandantului-șef, generalul Oleksandr Sîrski, din ianuarie, potrivit căreia forțele sale „trebuie să se pregătească nu numai pentru apărare, ci și pentru ofensivă”, se pare că ucrainenii au reușit în ultimele săptămâni să împingă trupele ruse înapoi la zece kilometri de Suja. Potrivit Moscovei, asta a presupus desfășurarea a două noi batalioane mecanizate. Îngrijorarea Rusiei este că le-ar putea pune în pericol pozițiile în satul Guievo, care se află peste liniile principale de aprovizionare către Suja, la nord.
Joi, pentru a marca cele șase luni de la atacul asupra Kurskului, Volodimir Zelenski a spus că „am adus războiul acasă în Rusia. Acolo trebuie să simtă ce înseamnă cu adevărat războiul. Și simt”. El a adăugat că „operațiunea Kursk explică clar sensul principiului «păcii prin forță» ”.
Acest lucru este adevărat într-o anumită măsură. În timp ce presa rusă este plină de povești despre victorii locale la Kursk, Putin însuși a recunoscut, într-o întâlnire cu guvernatorii regionali, că situația de acolo este „foarte dificilă”. Guvernatorul interimar al regiunii Kursk, Alexander Hinștein, un reprezentant din partea partidului de guvernământ Rusia Unită, numit în decembrie, a avut o întâlnire față în față cu Putin, miercuri, în care a făcut lobby intens pentru mai multe finanțări federale pentru a aborda problemele celor peste 150.000 de refugiați strămutați de invazie.
În total, se crede că rușii au desfășurat între 50.000 și 70.000 de soldați la Kursk, inclusiv 11.000 de nord-coreeni. Aceștia din urmă au fost scoși din luptă, deși, spre deosebire de speculațiile că au fost trimiși acasă din cauza pierderilor mari, pare mai probabil că pur și simplu își revin și, de asemenea, își revizuiesc tactica în lumina primei experiențe reale de război, înainte de a se întoarce în luptă. De asemenea, rușii au fost nevoiți să trimită mai multe trupe de securitate ale Gărzii Naționale în operațiunile de securitate secundare, pentru că forțele speciale ucrainene se infiltrează adânc în spatele liniilor inamice.
Dar, în timp ce în esență a consumat toate rezervele pe care Moscova le avea la dispoziție, inclusiv multe unități de elită, operațiunea ucraineană din Kursk nu a reușit să forțeze în mod semnificativ rușii să transfere un număr substanțial de trupe departe de frontul Donbas. Deși a fost un proces lent și sângeros, cu pierderi care depășesc capacitatea Kremlinului de a recruta noi soldați, ritmul avansurilor rusești a crescut.
De la începutul anului, ritmul a scăzut marginal – în decembrie au luat aproape 400 de kilometri pătrați și doar 320 de kilometri pătrați în ianuarie – dar câteva dintre obiectivele actuale ale Moscovei, cum ar fi Kurahove, au căzut, în plus e o luptă aprigă pentru Ceasiv Iar și au forțat un cap de pod peste râul Oskil. Pe măsură ce această ofensivă încetinește, ea poate culmina sau poate că pur și simplu își digeră ultimele câștiguri.
Nimic din toate acestea nu sugerează că frontul Kursk este lipsit de sens. Este, mai degrabă, pentru a sublinia semnificația sa politică. În august, a fost un impuls puternic pentru o populație ucraineană demoralizată – și, de asemenea, un câștig util pentru o narațiune occidentală în creștere care sugera că Kievul nu avea, așa cum a observat un soldat britanic, „nimic rămas în rezervor”. Dacă și când vor exista negocieri, atât timp cât Kievul deține controlul asupra unui teritoriu rusesc, înghețarea actualei linii a frontului va fi mai puțin atrăgătoare pentru Putin (chiar dacă este probabil obiectivul său politic imediat).
Există presiuni serioase asupra capacității Ucrainei de a continua să hrănească această mașină de război, precum și incertitudini profunde cu privire la poziția SUA – va încerca sau nu să impună încetarea focului? Ca atare, este cu atât mai important ca Kievul să se poată prezenta, dacă nu ca un câștigător (deși simpla rezistență față de vecinul său mai mare poate fi considerată ca o victorie), atunci cel puțin nu ca cel mai rău dintre toate lucrurile ce domină vocabularul lui Donald Trump: un învins.
Editor : Ș.R.
