Ce s-a întâmplat cu câteva ore înainte de ultima dezertare din Coreea de Nord

Data publicării:
6037570134_b5015a1ef6_z

Miercuri, cu câteva ore înainte ca un alt soldat nord-coreean să dezerteze în Sud prin Zona Demilitarizată (DMZ), paza de coastă sud-coreeană a raportat o altă situație în largul Mării Japoniei.

Ministerul Unificării de la Seul a anunțat că doi nord-coreeni au fost găsiți în largul insulelor Dokdo, la 100 de kilometri distanță, plutind în derivă într-o barcă mică improvizată din lemn, relatează agenția Yonhap.

Insulele Dokdo sunt sub administrație sud-coreeană, însă suveranitatea asupra lor este revendicată de Japonia. 

„Marina a identificat barca în larg, în timpul unei misiuni de patrulare, la aproape 100 de kilometri de Dokdo. Derulăm o investigație pentru a le stabili identitatea”, a anunțat un oficial ministerial într-o conferință de presă.

CITIȚI ȘI: Nave-fantomă” din Coreea de Nord, eșuate pe coasta Japoniei. La bord au fost descoperite 10 cadavre

Un soldat nord-coreean a dezertat joi dimineața în Coreea de Sud traversând Zona Demilitarizată (DMZ) care separă cele două state, focuri de armă făcându-se auzite apoi de ambele părţi.

Soldatul de rang inferior a apărut în faţa unui post de gardă sud-coreean în jurul orei locale 8:04 dimineaţa, potrivit Statului Major Interarme al Seulului (JCS).

CITIȚI ȘI: Metodele prin care se poate evada din Coreea de Nord. Refugiații trebuie „să câștige în greutate ca să semene cu chinezii”

Agenţia de presă sud-coreeană, citând un oficial al JCS, arată că, după producerea fugii soldatului, militari de frontieră nord-coreeni s-au apropiat de linia de demarcaţie militară, aparent în căutarea dezertorului.

Ca răspuns, trupele Sudului au tras circa 20 de focuri de avertizare în jurul orei locale 9:30 dimineaţa, a spus acesta.

CITIȚI ȘI: Hotelul spionilor nord-coreeni din China. Aici se pun la cale operațiunile de „vânătoare” a fugarilor din țara lui Kim Jong-un

Aproximativ 40 de minute mai târziu, s-au auzit mai multe împuşcături din Nord, dar nu au fost găsite gloanţe care să fi trecut frontiera, a mai arătat oficialul JCS, citat de agenţia Yonhap.

Începând cu 1998, au avut loc 31.000 de evadări din Coreea de Nord. În acest an, până în prezent, au fost înregistrate 880 de cazuri de trecere ilegală a graniței intercoreene. Majoritatea dintre oamenii care au fugit din Coreea de Nord au vârsta curpinsă între 20 și 39 de ani, conform informațiilor oficiale. Cele mai multe persoane sunt femei.

Mai mult de 75% dintre refugiați provin din două provincii din apropiere de segmentul de frontieră cu China – Hamgyong și Ryanggang.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri