Ce spune Rusia despre un summit Trump-Putin pe tema războiului din Ucraina, la Budapesta

Data publicării:
Donald Trump și Vladimir Putin dau mâna la finele declarațiilor de presă, de dupa summitul din Alaska
Donald Trump și Vladimir Putin dau mâna la finele declarațiilor de presă, de dupa summitul din Alaska. Foto: Profimedia

Rusia a diminuat marţi şansele ca un summit între Vladimir Putin şi Donald Trump să aibă loc în curând, subliniind că „nu a fost stabilit niciun termen precis” pentru această întâlnire, care trebuie precedată de activităţi diplomatice pregătitoare între Moscova şi Washington.

  „Nici preşedintele (rus Vladimir) Putin, nici preşedintele (american Donald) Trump nu au anunţat un termen precis”, a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează AFP, potrivit News.ro.

„Atât partea americană, cât şi cea rusă au declarat că acest lucru ar putea necesita timp”, a reamintit Peskov, insistând asupra necesităţii unor „pregătiri serioase”.

Şi dinspre Ministerul de Externe de la Moscova au venit marţi declaraţii similare: este „prematur” să se stabilească un calendar pentru întâlnirea dintre şefii diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, şi americane, Marco Rubio, care ar trebui să deschidă calea către următorul summit Putin-Trump, prevăzut la Budapesta, pe tema războiului din Ucraina.

Este „prematur să vorbim despre un calendar”, „nici înainte, nici în timpul convorbirii telefonice de ieri nu s-a ridicat în mod specific problema întâlnirii”, a declarat adjunctul ministrului rus de externe, Serghei Riabkov, citat de agenţiile oficiale de presă ruse. El s-a referit la convorbirea telefonică dintre Lavrov şi Rubio, care a avut loc luni şi care ar putea fi urmată de o întâlnire directă între cei doi, înainte de summitul dintre Trump şi Putin din capitala Ungariei.

Deocamdată, „am convenit să continuăm contactele telefonice”, a declarat marţi şi Lavrov, în cadrul unei conferinţe de presă.

Acest summit de la Budapesta a fost menţionat pentru prima dată joia trecută de Donald Trump. Referindu-se la discuţia „foarte productivă” pe care a avut-o în acea zi cu omologul său rus, Donald Trump a spus că summitul va avea loc „în următoarele două săptămâni”, adică înainte de luna noiembrie.

Dar această perspectivă pare acum să se îndepărteze, iar declaraţiile de la Moscova par să confirme şi ceea ce CNN a scris, marţi, pe surse - întâlnirea dintre Trump şi Putin de la Budapesta are puţine şanse să se concretizeze în viitorul apropiat.

După întâlnirea lor din Alaska din august, care nu a dus la nimic concret, aceasta ar fi a doua întâlnire directă destinată să găsească o soluţie la războiul din Ucraina, declanşat de Rusia la începutul anului 2022. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat gata să participe la această întâlnire, dacă va fi invitat.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă vinul fiert, ciocolata caldă, micii şi sarmalele în Târgul de Crăciun din Craiova. Preţurile îi...
Digi FM
Două femei s-au luat la bătaie la Târgul de Crăciun din Craiova. Imaginile sunt virale: „Doar e la...
Pro FM
Keith Urban, declarații după despărțirea de Nicole Kidman. Ce mărturisiri a făcut după ce a recunocut că se...
Film Now
Cei mai bogați actori din universul Marvel. Starul care conduce detașat clasamentul
Adevarul
Pachetul 2 de austeritate vine cu noutăți: datornicii la stat nu vor mai putea cumpăra mașini sau case, iar...
Newsweek
Guvernul, anunț despre pensiile militare. Crește vârsta de pensionare, pensia - înghețată. Probleme la salarii
Digi FM
Când se deschide Târgul de Crăciun București în 2025. Cel mai mare va fi în Piata Constituției
Digi World
Dieta Portfolio, regimul care face furori la nivel mondial. Ce este și de ce unele studii spun că reduce...
Digi Animal World
Momentul când un urs apare pe un patinoar, deschis recent pentru localnici: „A vrut să-l încerce pentru noi”...
Film Now
Femeile superbe cu care s-a iubit Leonardo DiCaprio. De ce a fost acuzat că are o "obsesie" pentru iubite cu...
UTV
Ilona Brezoianu a născut. Actrița și soțul ei, Andrei, au un băiețel perfect sănătos