Exclusiv Ce spune un fost pilot român care a zburat chiar pe tipul de avion prăbușit în India despre tragedia aviatică de la Ahmedabad

Data actualizării: Data publicării:
rămasite ale avionului prăbușit in india
Foto: Profimedia Images

Dumitru Oprișiu, fost comandant de Boeing 787 Dreamliner, modelul avionului prăbușit în India, a vorbit în direct la Digi24 despre tragedia aviatică de la Ahmedabad. El susține că prăbușirea avionului Air India nu ar fi fost cauzată de o problemă tehnică, ci cel mai probabil de o eroare de pilotaj. Acesta a analizat și imaginile de la locul tragediei și a dat mai multe detalii despre ce ar fi putut să se întâmple cu aeronava în momentul tragediei. 

 

„Cauzele care pot duce la un astfel de incident pot să fie cauză tehnică, eroare de pilotaj sau un sabotaj. Mă îndoiesc că poate fi o o cedare a ambelor motoare, fiindcă avionul este foarte performant. (...) Înainte de fiecare decolare echipajul primește datele legate de încărcătură, de greutatea maximă a avionului, condițiile meteo. În funcție de toate astea, se introduc într-un calculator care să îți dea vitezele, configurația de flapsuri. Acestea se introduc în computerul avionului care gestionează întregul zbor”, a explicat acesta.

El spune că în cazul tragediei din India, „se vede că flapsul este escamotat: „Dacă spune că trebuie să decolezi cu flaps 15 sau 20, nu te lasă. Înainte de 80 de noduri viteză urlă, te avertizează. Este exclusă eroarea asta din start”. 

Acesta a declarat: „Văzând poziția avionului venind în coborâre mă tem să nu fie o eroare de pilotaj. Secvența normală la decolare, imediat la rată pozitivă de urcare, se escamotează trenul, se continuă urcarea cu avionul până la 1500 de picioare, asta cam 450 de metri cu motoarele la regim maxim, acolo se reduc. Se continuă decolarea și de-abia la 3000 de picioare, ceea ce înseamnă vreo 900 de metri, se escamotează flapsul. Din ce am văzut eu, la circa 200 de metri ei au lansat un Mayday, un apel de urgență. Mă tem că copilotul sau cel care nu zbura, în loc să escamoteze trenul de aterizare, a escamotat flapsul”. 

Fostul comandant Boeing-787 Dreamliner a pus accentul pe faptul că aceasta este opinia sa, care ar trebui luată ca o „supoziție”. 

Citește și: VIDEO Momentul în care avionul Air India se prăbușește la Ahmedabad, imediat după decolare

„Dacă știi ce ai de făcut în el, este exclus să faci o greșeală”

„După cum se vede în imagini, trenul este scos și flapsul se vede că e băgat. Un flaps reduce viteza avionului de la care se poate menține în aer. În momentul când tu i-ai luat suportul ăla, el cade ca un fier. Nu mai ai ce să-i faci, fiindcă înălțimea era mică, erau vreo 200 de metri la înălțime. Deci din punctul meu de vedere, tehnic, avionul este exclus. E un avion de o fiabiliate extraordinară”, a mai explicat el. 

Acesta a mai afirmat că avionul Boeing-787 Dreamliner, care este modelul celui prăbușit în India, este „de o simplitate și de o logică în toate și o reconfigurare automată în caz de cedare a unui sistem. E inimaginabil. E o perfecțiune a tehnicii aeronautice. Dacă știi ce ai de făcut în el, este exclus ca să faci o greșeală să-l prăbușești, nu te lasă”. 

El menționează că, în opinia sa, piloții ar fi adus avionul în „situația în care nici ei nu au mai putut să facă ceva”. 

Dumitru Oprișiu spune că el consideră că în „multele accidente” aviatice sunt vinovate companiile aeriene care sunt „lacome după bani”: „Au cerut super-automatizări pentru a reduce sistemul de pregătire cât mai mult, au transformat piloții într-un fel de operatori de sisteme care apasă doar pe butoane și în momentul când ceva se întâmplă în automatica aceea nu mai știu mulți ce să facă”. 

„Sistemul de pregătire al piloților, în general în ziua de azi, are un standard scăzut, mizând pe super computerizare”, a mai completat el. „Eu exclud o cedare tehnică, înclin să cred către o eroare de pilotaj”, a adăugat acesta.

„Am zburat 13 ani la Quatar Airways. Compania a verificat și a găsit de multe ori piloți indieni cu licențe false dobândite. E o realitate pe care am trăit-o”, a mai declarat Dumitru Oprișiu. 

Citește și

O companie aeriană care operează în România avertizează că va penaliza pasagerii indisciplinați cu cel puțin 500 de euro. Amenda se trage direct de pe card

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să...
Newsweek
Știm cine se va ocupa de pensiile românilor. O veste bună și una rea pentru pensionari. Cu cât cresc pensiile?
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Un „pește canibal” cu dinți ca niște colți, găsit pe o plajă din Oregon. Creatura rară a fost studiată de...
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro