Ce vor discuta rușii cu americanii la Riad, la prima întâlnire de la începutul războiului. Anunțul purtătorului de cuvânt al lui Putin

Data publicării:
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Foto: Profimedia Images

Discuţiile dintre înalţi oficiali ruşi şi americani, programate pentru marţi la Riad, în Arabia Saudită, urmăresc „restabilirea" relaţiilor dintre Moscova şi Washington, în special „posibile negocieri privind Ucraina", precum şi un posibil summit între preşedinţii rus Vladimir Putin şi american Donald Trump, a anunţat luni Kremlinul.

O sursă apropiată guvernului saudit a confirmat pentru AFP că Arabia Saudită va găzdui marţi o reuniune americano-rusă pentru a pregăti un summit Trump-Putin, transmite AFP, potrivit Agerpres.

La rândul său, Departamentul de Stat al SUA a anunţat luni că secretarul de stat american Marco Rubio, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Mike Waltz şi trimisul special pentru Orientul Mijlociu Steve Witkoff vor reprezenta Statele Unite la întâlnirea cu Rusia de marţi din Riad.

Cei trei oficiali americani „se vor întâlni marţi cu delegaţia rusă la Riad", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Tammy Bruce.

Rusia doreşte să reorganizeze arhitectura de securitate pe continentul european, Moscova solicitând în special în trecut retragerea forţelor NATO din Europa de Est, notează agenţia de presă citată. Kremlinul consideră că asaltul său asupra Ucrainei a avut ca scop respingerea ameninţării existenţiale pe care o reprezintă în ochii săi Alianţa Atlantică.

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, ministru de externe din 2004, şi consilierul pe probleme de politică externă al Kremlinului, Iuri Uşakov, urmează să zboare luni la Riad pentru această întâlnire, a declarat pentru jurnalişti purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

„Lavrov şi Iuri Uşakov zboară astăzi la Riad şi urmează să aibă marţi o reuniune cu omologii lor americani, care va fi în principal dedicată restabilirii relaţiilor ruso-americane în integralitatea lor", a adăugat Peskov.

Potrivit acestuia, această întâlnire „va fi dedicată şi pregătirii unor eventuale negocieri privind reglementarea ucraineană şi organizării unei întâlniri între cei doi preşedinţi".

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a subliniat că în prezent „toată lumea încearcă acum să vorbească despre ce trebuie făcut pentru a opri - orice ar fi - războiul. Acesta este un lucru pozitiv", a insistat el.

Orientul Mijlociu ar putea fi, de asemenea, pe masa discuţiilor, a adăugat Peskov deoarece ruşii şi americanii concurează în regiune, iar Moscova şi-a văzut aliaţii - Bashar al-Assad în Siria şi Iranul - suferind eşecuri în ultimele luni.

La rândul său, secretarul de stat american Marco Rubio a sosit luni în Arabia Saudită. Duminică, el a indicat că „nimic" nu a fost „încă finalizat" în ceea ce priveşte discuţiile pentru a pune capăt conflictului din Ucraina.

Lui Rubio urmează să i se alăture consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american, Mike Waltz, şi trimisul special pentru Orientul Mijlociu Steve Witkoff.

Donald Trump a provocat stupoare în Europa, după ce l-a sunat săptămâna trecută pe Vladimir Putin, cei doi lideri căzând de acord să înceapă negocierile "imediat" pentru a pune capăt asaltului rusesc asupra Ucrainei.

Această iniţiativă ridică temeri privind abandonarea Ucrainei de către Statele Unite, dat fiind că maniera în care Kievul ar participa la aceste negocieri rămânând incertă.

Europenii se tem să nu fie ţinuţi departe de aceste discuţii şi se întâlnesc luni la Paris cu obiectivul de a defini un răspuns comun pentru securitatea Bătrânului Continent.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce venituri nu îți cresc pensia, chiar dacă ai plătit impozit pentru ele. Multi români nu cunosc legea
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii. Documentul care trebuie depus de unii pensionari de la 1 iulie. Rămân fără pensie
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...