Ce vrea Vladimir Putin în schimbul unui armistițiu de 30 de zile în Ucraina

Data publicării:
President Putin Meets With Russian Business Leaders
Vladimir Putin, președintele Federației Ruse / Sursa foto: Profimedia Images

Rusia a cerut Ucrainei să-şi retragă trupele din cele patru regiuni ale ţării a căror anexare este revendicată de Moscova, înainte de a accepta un armistiţiu global, conform memorandumului rus transmis Kievului luni şi publicat de agenţiile de presă ruse, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Conform acestui document, furnizat Ucrainei în timpul negocierilor de la Istanbul de luni, Moscova vrea o „retragere completă” a armatei ucrainene din regiunile parţial ocupate Doneţk şi Lugansk (est) şi Zaporojie şi Herson (sud) înainte de „instituirea unui armistiţiu de 30 de zile”.

Acest memorandum, care defineşte de asemenea cerinţele ruseşti pentru o încheiere a conflictului din Ucraina, prevede o „recunoaştere juridică internaţională” ca teritorii ruseşti a acestor regiuni şi a Crimeei anexate în 2014.

De asemenea, solicită ridicarea sancţiunilor economice şi ca Ucraina să renunţe la revendicarea de despăgubiri de la Rusia, care a lansat o ofensivă de amploare împotriva vecinului său în 2022.

În document figurează şi „neutralitatea” Ucrainei şi renunţarea sa la integrarea în alianţe militare, în contextul în care Kievul aspiră să adere la NATO. Dimensiunea armatei sale trebuie, de asemenea, să fie limitată, conform acestui document.

Acest memorandum de trei pagini publicat de agenţiile de presă de stat TASS şi RIA Novosti menţionează, de asemenea, o oprire a livrărilor de arme occidentale către Kiev şi sfârşitul schimbului de informaţii, precum şi o interdicţie de desfăşurare a armelor nucleare în Ucraina.

Documentul prevede totodată ca Ucraina să elibereze „prizonierii politici”, militari şi civili pe care îi deţine, precum şi angajamentul său de a respecta „drepturile, libertăţile şi interesele persoanelor vorbitoare de rusă” de pe teritoriul său.

Reflectând voinţa exprimată de Moscova de a „denazifica” vecinul său, documentul solicită dizolvarea „formaţiunilor naţionaliste ucrainene” din cadrul forţelor armate.

Aceste cereri maximaliste au fost deja respinse de mai multe ori de Ucraina în trecut.

Zelenski îi cere Trump să facă presiuni asupra Rusiei 

Volodimir Zelenski i-a cerut omologului său american Donald Trump să adopte sancţiuni împotriva Rusiei pentru a o „constrânge” la un armistiţiu, acuzând Moscova că nu caută decât o „pauză scurtă” în confruntări, şi nu o încetare globală a focului, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

„Aşteptăm cu adevărat ca Trump să ia măsuri energice. Aşteptăm să susţină sancţiunile pentru a constrânge Rusia să pună capăt războiului, sau cel puţin să treacă la primul pas, şi anume un armistiţiu”, a declarat Zelenski într-o conferinţă de presă.

Citește și: Ucraina propune o reuniune Zelenski - Trump - Putin. „Este crucial pentru avansarea procesului de negocieri”

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Sutien de peste 1.000 de lei, parfumuri de lux și ghivece de mii de lei, cumpărate din banii ANM...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Apar detalii inedite despre Freddie Mercury și despre felul în care și-a ales numele de scenă. Ce a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Povestea inedită din spatele transformării lui Sebastian Stan pentru “Fjord”. Un fan a fost “cobaiul” lui...
Adevarul
Caz extrem de infestare cu ploșnițe. „Cel mai grav caz din cariera mea”, spune un specialist cu 38 de ani de...
Newsweek
Este justificat impozitul pe venit la pensie? Avocat: Pensia contributivă ar trebui tratată ca drept câștigat
Digi FM
A lăsat viața din Marea Britanie pentru un trai confortabil în Thailanda. Cât cheltuie săptămânal pe mâncare...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
A dat 150.000 $ pentru ca fiul său să fie mai înalt. Operația extremă i-a adăugat aproape 8 cm: "Acum sunt...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Secretul păstrat 40 de ani de Michael Douglas și Kathleen Turner. Au negat totul, dar acum actorul...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”