Cea mai mare universitate din Mexic repetă examenul de admitere pentru că studenţii au luat note prea mari

Data publicării:
Urmează repartizarea computerizată a absolvenților de clasa a VIII-a care au susținut examenul de Evaluare Națională. Foto: Profimedia Images
Foto: Profimedia Images

Cea mai mare universitate din Mexic a anunţat vineri că va repeta un examen pentru studenţii care tocmai au fost admişi după o sesiune organizată pentru prima dată în format online, la finalul căreia rata de reuşită a fost anormal de ridicată.

"Candidaţii care au obţinut o notă suficientă pentru a fi admişi vor fi convocaţi din nou pentru un 'examen de control' cu prezenţă fizică", a declarat rectorul Eduardo Lomeli, prezentând în avans scuzele sale "tuturor candidatelor şi candidaţilor care au fost admişi şi care au avut un comportament ireproşabil", relatează AFP, citată de Agerpres.

"Însă acest lucru este necesar pentru a aduce o certitudine şi pentru a garanta echitatea accesului", a adăugat el. Scandalul a costat-o postul de secretar general al universităţii pe Patricia Davila, care şi-a prezentat demisia, iar înlocuitorul ei a fost anunţat deja de Universitatea Naţională Autonomă (UNAM).

UNAM este cea mai prestigioasă universitate din Mexic, iar sigla sa apare pe CV-urile multor personalităţi din această ţară, precum preşedinta Claudia Sheinbaum, care a făcut un masterat de inginerie energetică în cadrul acestei universităţi în anii 1980.

Pentru prima dată, proba de admitere s-a desfăşurat în acest an în faţa unei camere video şi a unui microfon pornit. Un supraveghetor putea să îi ceară oricărui student să pivoteze camera video în încăperea sa pentru a verifica dacă acesta nu trişează, a dezvăluit o jurnalistă de la AFP care a participat la examen.

Universitatea a utilizat, de asemenea, un sistem de inteligenţă artificială (AI) pentru a îi supraveghea pe candidaţi.

Însă performanţe excepţional de ridicate au fost constatate în facultăţi precum cea de Medicină şi, după o anchetă, analiza a arătat că procentul candidaţilor care au obţinut 100 de răspunsuri corecte la acea probă a crescut de la o medie de 3,5% în decursul ultimilor cinci ani la 16,3% în urma acestei sesiuni.

Acest rezultat a alimentat suspiciuni legate de existenţa unor candidaţi care au trişat şi care ar fi putut utiliza AI, deşi comisia de anchetă nu a ajuns la o concluzie clară în această privinţă.

Un consultant în securitate cibernetică, Dario Vargas, consideră că "plaformele nu erau pregătite" pentru un astfel de examen la care s-au prezentat aproape 159.000 de candidaţi.

Astfel, a fost posibilă o ocolire a controalelor graţie unor întreruperi ale conexiunii la internet provocate de descărcarea unor fişiere voluminoase şi, după părerea sa, a existat "o lipsă de pregătire logistică şi tehnologică în faţa unei provocări atât de importante".

Cazuri de furt de identitate, de utilizare a telefoanelor mobile şi de prezenţă a altor persoane care îi ajutau pe candidaţi au fost detectate, de asemenea, în timpul examenului, a declarat Eduardo Barzana, preşedintele comisiei de anchetă.

Sesiunea de reexaminare îi va include şi pe candidaţii care, eventual, nu au fost selectaţi din cauza acestor nereguli. "Universitatea ia apărarea celor care chiar au studiat cu adevărat", a salutat această decizie Dana Romero, o studentă care se pregăteşte pentru a deveni chirurg stomatolog.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Buletinul nou cu care nu poți ieși din România. Aproape 10% dintre cei care și-au schimbat actul l-au ales
Digi FM
Un tânăr român a murit în mașina părinților, în Italia. Aceștia au crezut timp de 100 km că fiul lor doarme
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Petrecere spectaculoasă în Grecia pentru Madonna. Cum s-a distrat de ziua ei alături de copii și iubitul în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Am crescut admirându-l pe Leonardo DiCaprio pe marele ecran”. Mărturisire emoționantă a lui Sebastian Stan
Adevarul
Medicul rezident de 28 de ani care a murit la Spitalul Universitar și întrebarea pe care sistemul o evită...
Newsweek
Casa de pensii schimbă data la care va livra pensia pe card în septembrie. Care e motivul?
Digi FM
Lewis Hamilton, fotografie romantică pe plajă alături de Kim Kardashian. Postarea de 3,4 milioane de like-uri
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Cum arată top 8 cel mai bine vândute filme. „Spider-Man: Brand New Day” intră în clubul blockbusterelor de 2...
UTV
Salma Hayek a devenit bunică la 59 de ani. Momentul adorabil alături de nepotul ei