"Cel mai mare caz de corupție". Cum a construit fiica președintelui din Uzbekistan un imperiu imobiliar de 240 de milioane de dolari

Data actualizării: Data publicării:
Gulnara Karimova
Gulnara Karimova, fiica fostului președinte al Uzbekistanului. FOTO: Profimedia Images

Fiica unui dictator, care a fost de-a lungul timpului vedetă pop și diplomat, a cheltuit 240 de milioane de dolari (200 de milioane de lire sterline), bani obținuți ilegal, pe proprietăți cumpărate din Londra până în Hong Kong, se arată într-un raport citat de BBC.

Este vorba despre Gulnara Karimova, fiica fostului președinte al Uzbekistanului. Ea este acuzată că a folosit companii din Marea Britanie pentru a cumpăra case și un avion cu fonduri obținute prin mită și corupție, se arată în studiul Freedom For Eurasia. Potrivit raportului, firme de contabilitate din Londra și din Insulele Virgine Britanice au acționat pentru companiile britanice implicate în aceste tranzacții.

Povestea acestor tranzacții ridică noi semne de întrebare cu privire la eforturile Regatului Unit de a combate averile obținute ilegal. Autoritățile britanice sunt acuzate de mult timp că nu fac suficient pentru a împiedica infractorii de peste hotare să folosească proprietățile britanice pentru a spăla bani.

În raport se menționează că ușurința cu care Karimova a obținut proprietăți în Regatul Unit este "îngrijorătoare". Nu exista nicio informație că cei care acționează pentru companiile care au legătură cu ea ar fi fost conștienți de vreo legătură cu aceasta sau că proveniența banilor ar fi putut fi suspectă. Nicio persoană nu a fost anchetată sau amendată.

Într-o perioadă se credea că Gulnara Karimova urma să-i succeadă tatălui său, Islam Karimov, care a condus Uzbekistanul ca președinte al statului din Asia Centrală din 1989 până la moartea sa, în 2016. Ea a apărut în videoclipuri pop sub numele de scenă "Googoosha", a condus o companie de bijuterii și a fost ambasadoare în Spania.

PEOPLE AU DEFILE CHRISTIAN DIOR HAUTE COUTURE PRINTEMPS ETE 2012
Gulnara Karimova, fiica fostului președinte al Uzbekistanului. FOTO: Profimedia Images

În 2014 însă, a dispărut din atenția publicului. Ulterior s-a aflat că a fost reținută pentru acuzații de corupție în timp ce tatăl ei era încă la putere și a fost condamnată în decembrie 2017. În 2019, ea a fost închisă pentru că a încălcat termenii arestului la domiciliu.

Procurorii au acuzat-o că făcea parte dintr-un grup infracțional care controla active de peste 1 miliard de dolari (760 de milioane de lire sterline) în 12 țări, inclusiv în Regatul Unit, Rusia și Emiratele Arabe Unite. "Cazul Karimova este unul dintre cele mai mari cazuri de mită și corupție din toate timpurile", a declarat Tom Mayne, unul dintre cercetătorii raportului Freedom For Eurasia și cercetător la Universitatea din Oxford.

Cu toate acestea, Karimova și asociații săi vânduseră deja o parte din proprietățile presupuse a fi fost achiziționate cu fonduri provenite din corupție.

Freedom For Eurasia a verificat registrele de proprietate și de cadastru pentru a găsi cel puțin 14 proprietăți despre care afirmă că au fost achiziționate înainte de arestarea ei, cu fonduri presupus suspecte, în diferite țări, inclusiv în Marea Britanie, Elveția, Franța, Dubai și Hong Kong.

Raportul care urmează va fi publicat marți, 14 martie, intitulat "Cine i-a permis prințesei uzbece?", se concentrează asupra a cinci proprietăți cumpărate în Londra și în împrejurimi, a căror valoare este estimată acum la 50 de milioane de lire sterline – inclusiv trei apartamente la vest de Palatul Buckingham, o casă și un conac în Surrey, în valoare de 18 milioane de lire sterline, cu un lac privat pentru plimbări cu barca. Două dintre apartamentele de lângă Palatul Buckingham au fost vândute în 2013, înainte ca Karimova să fie reținută. În 2017, cel de-al treilea apartament, casa și conacul au fost puse sub sechestru de Serious Fraud Office.

Iubitul lui Karimova, Rustam Madumarov, și alții despre care se presupune că sunt acum asociați ai ei au fost menționați în documentele oficiale ca fiind „proprietari efectivi” - un termen legal pentru persoana care în cele din urmă deține controlul - ai companiilor cu sediul în Marea Britanie, Gibraltar și Insulele Virgine Britanice. Dar raportul spune că au fost doar mandatari pentru Karimova, care a folosit firmele pentru a spăla sute de milioane de dolari.

Serviciile de contabilitate pentru două companii din Marea Britanie care aveau legătură cu Karimova - Panally Ltd și Odenton Management Ltd - au fost furnizate de SH Landes LLP, o firmă cu sediul în Londra.

La sfârșitul lunii iulie 2010, SH Landes a căutat să înregistreze sau să achiziționeze o altă companie, cu scopul de a cumpăra un avion privat pentru aproximativ 40 de milioane de dolari (33 de milioane de lire sterline), Madumarov fiind numit drept proprietar efectiv. De fapt, conform raportului, în spatele achiziției a fost Karimova. Întrebați la acea vreme despre sursa fondurilor sale, reprezentanții SH Landes au răspuns: "Noi credem că întrebarea privind averea personală nu este relevantă în această situație".   

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri