Cel puţin 27 de morţi în Fâşia Gaza, în atacuri ale armatei israeliene, acuză organizația Apărarea Civilă

Data publicării:
Palestinians carry an injured person out of Al-Baqa Cafe after it is targeted by an Israeli airstrike in western Gaza City
Foto: Profimedia

Cel puţin 27 de persoane au fost ucise în atacuri sau tiruri ale armatei israeliene, a anunţat luni organizația de prim-ajutor Apărarea Civilă. Armata Israelului a ordonat luni evacuarea nordului Fâşiei Gaza în vederea extinderii operaţiunilor în această zonă a enclavei, devastată de peste 20 de luni de război.

„În total 27 de martiri au fost transportaţi către spitale în (Fâşia) Gaza, în urma unor atacuri aeriene şi unor tiruri israeliene în diverse zone ale Fâşiei Gaza, de la miezul nopţii (de duminică spre luni) şi până azi (luni) la prânz”, a declarat un purtător de cuvânt al organizaţiei Apărarea Civilă, Mahmud Basal, potrivit AFP, preluată de News.ro.

El a precizat că, între cei 27 de morţi, „11 persoane au fost ucise în apropierea unor puncte de distribuire de ajutor în centrul şi sudul” Fâşiei Gaza.

AFP a precizatcă nu este în măsură să verifice în mod independent bilanţurile şi acuzaţiile Apărării Civile, având în vedere restricţiile impuse presei în Fâşia Gaza de către Israel şi accesului dificil pe teren.

Mahmud Basal a oferit detalii despre mai multe incidente sângeroase, invlusiv atacuri aeriene, în principal în nordul enclavei.

Armata israeliană, întrebată despre aceste informaţii, a răspuns că nu este în măsură să le comenteze.

Ordin de evacuare

Ea a dat luni un nou ordin de evacuare a nordului Fâşiei Gaza şi i-a avertizat pe palestinienii din mai multe zone ale oraşului Gaza şi nordului teritoriului palestinian cu privire la o extindere a operaţiunilor în această zonă.

„Pentru securitatea voastră, evacuaţi imediat către vest şi sud, către al-Mawasi”, a ordonat în arabă, pe X, un purtător de cuvânt al armatei israeliene, Avichay Adraee.

Zona de coastă al-Mawasi (sud) a fost declarată „zonă de securitate” de către israel, în decembrie 2023, însă a fost atacată în mod repetat, iar multe atacuri au vizat corturi în care se aflau persoane deplasate.

Războiul din Fâşia Gaza a fost declanşat de un atac fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas în sudul Isrelului, la 7 octombrie 2023.

Acest atac a antrenat de partea israeliană moartea a 1.219 persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ realizat de AFP pe baza unor date oficiale israeliene, iar 49 de persoane răpite în acea zi sunt ţinute ostatice în Fâşia Gaza, dintre care 27 au fost declarate moarte de către armata israeliană.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cum arată și ce face azi Leonard Miron, fostă vedetă TVR. Cancer, minus 60 kg și o viață cu totul nouă în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027
Newsweek
Pensiile magistraților au costat într-un singur an 2.075.652.178 lei. Banii, împărțiți de 5.875 pensionari
Digi FM
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România refuză să fie împreună cu un bărbat care câștigă 4.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Martin Freeman s-a căsătorit. Cine este partenera cu 23 de ani mai tânără care i-a devenit soție
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro