Cel puţin nouă oameni au murit şi şapte au fost răniţi în nordul Marocului, după ce un bloc s-a prăbușit în Fès

Data publicării:
fes, maroc, bloc prabusit
În luna mai 2025, cel puţin nouă oameni au murit şi şapte au fost răniţi în nordul Marocului, după ce un bloc s-a prăbușit în Fès. Foto: Profimedia

Cel puţin nouă persoane au murit în urma prăbușirii unui bloc, în noaptea de joi spre vineri, într-un cartier din oraşul Fès, în nordul Marocului, anunţă autorităţile locale citate de AFP.

„Nouă persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte şapte au fost rănite, unele grav, în urma surpării unui bloc cu mai multe etaje în cartierul Al-Hassani, în oraşul Fès”, declară AFP o sursă din cadrul autorităţilor locale, potrivit News.ro.

Imobilul „se afla pe lista clădirilor în pericol de surpare şi a fost subiectul unui ordin de evacuare adresat ocupanţilor”, potrivit acestei surse.

Autorităţile au deschis o anchetă.

Operaţiunile de căutare continuă între dărâmăturile imobilului, pentru a se asigura că nu mai este nicio victimă blocată, potrivit aceleiaşi surse.

Zona a fost securizată, iar locuitorii caselor vecine au fost evacuaţi.

În februarie 2024, cinci persoane au murit în surparea unei case în oraşul Fès.

În 2016, în curs de o săptămână, doi copii au murit în surparea unei case la Marrakesh (vest), iar la Casablanca (nord-vest) surparea unui bloc cu patru etaje s-a soldat cu patru morţi şi 24 de răniţi.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Cum a fost surprins la TV
Digi FM
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ana de Armas, ținută îndrăzneață la Paris. Pantalonii foarte scurți, sacoul și cizmele cu toc i-au venit...
Adevarul
„Pisica s-a ascuns supat”. Substantivul care a stârnit un val de reacții: „Să ne râdem umpic”
Newsweek
Aviz pozitiv în Parlament pentru ca unii șoferi să ia pensie mai mare. „Munca încadrată la condiții deosebite”
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”