Cele trei mari pericole la adresa umanității în acest moment, potrivit premierului Indiei

Data publicării:
Narendra Modi
Narendra Modi

Protecţionismul în creştere, terorismul și lipsa eforturilor de a combate schimbările climatice reprezintă cele mai mari ameninţări la adresa lumii de astăzi, a declarat prim-ministrul indian Narendra Modi, în discursul de deschidere a Forumului Economic Mondial de la Davos, transmite dpa, citată de Agerpres.

narendra
Narendra Modi

„Se pare că ceea ce se întâmplă este opusul globalizării'', a afirmat Modi în faţa Forumului de la Davos, la care participă peste 3.000 de oameni politici, şefi de mari companii, intelectuali de prestigiu şi activişti sociali.

„Forţele protecţionismului îşi înalţă capetele împotriva globalizării'', a mai spus Modi, făcând referire la impunerea de noi tarife, la impasul eforturilor de încheiere a unor acorduri comerciale multilaterale, precum şi la scăderea investiţiilor transfrontaliere.

Declaraţiile premierului indian sunt în opoziţie puternică cu politicile preşedintelui american Donald Trump, aflate sub semnul sloganului „America First'', şi ale administraţiei sale, care a introdus luni taxe sporite asupra importurilor de maşini de spălat şi de panouri solare, notează dpa.

Referindu-se la combatarea schimbărilor climatice, Modi a subliniat că, deşi toată lumea vorbeşte despre reducerea emisiilor de dioxid de carbon, puţine guverne sunt dispuse să împartă cu ţări în curs de dezvoltare tehnologii prietenoase cu mediul.

În acelaşi discurs, premierul indian a indicat terorismul drept cea de-a treia mare ameninţare globală de astăzi. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii...
Newsweek
Se schimbă vârsta standard de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul în care te-ai născut?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...