Cetăţenii sârbi pot alege vaccinul cu care să se imunizeze. Au la dispoziție serurile a trei companii

Data publicării:
O femeie este vaccinată de un cadru medical.
Cetăţenii sârbi au posibilitatea de a-şi alege vaccinul. Au la dispoziție serurile a trei companii. Foto: Profimedia

Spre deosebire de cetăţenii altor ţări care sunt preocupaţi de momentul când vor reuşi să se vaccineze împotriva COVID-19, sârbii se pot gândi mai degrabă la tipul de vaccin pe care-l vor primi, scrie miercuri Reuters, citată de Agerpres.

În urma contractelor pentru achiziţia de vaccinuri încheiate de guvernul de la Belgrad, cetăţenii sârbi au posibilitatea să aleagă între vaccinul produs de compania americană Pfizer în colaborare cu cea germană BioNtech, vaccinul rusesc Sputnik şi cel chinez Sinopharm. Ei pot de asemenea opta să primească orice vaccin este disponibil într-o anumită zi, dacă doresc să fie vaccinaţi mai repede.

Preşedintele Aleksandar Vucic a declarat miercuri că i-a cerut omologului său chinez Xi Jinping suplimentarea livrărilor de vaccin, după ce guvernul de la Belgrad a comandat deja un milion de doze din vaccinul Sinopharm.

Într-o declaraţie separată, biroul lui Vucic a anunţat că acesta i-a cerut de asemenea preşedintelui rus Vladimir Putin mai multe doze de vaccin Sputnik, adăugând că guvernul sârb intenţionează să construiască în Serbia o fabrică pentru producţia acestui vaccin.

Serbia are în prezent a doua cea mai mare rată de vaccinare anti-COVID-19 în Europa, după Marea Britanie.

 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri