Pe măsură ce Statele Unite își retrag în tăcere cele mai prețioase resurse militare de pe coastele Asiei, acestea se retrag în locuri precum Guam, în Micronezia, un teritoriu insular american situat mult dincolo de raza de acțiune a majorității rachetelor convenționale. Pare o retragere, dar pentru armata chineză este, de fapt, o problemă mult mai complicată. În războiul modern, distanța poate deveni un scut, iar dispersarea o armă, scrie South China Morning Post.
Aceasta este enigmă pe care o echipă de oameni de știință chinezi din domeniul apărării a încercat să o rezolve.
Răspunsul lor, publicat deschis într-o revistă științifică cu referenți, oferă un ghid pas cu pas privind modul de distrugere a unui grup de portavioane americane de la o distanță de 3.000 km (1.865 mile), exact distanța dintre Shanghai și Guam.
Lucrarea, intitulată „Cercetări privind eficacitatea operațiunilor cu roiuri de rachete antisubmarin în confruntare distribuită”, provine de la Colegiul de Studii Internaționale al Universității Naționale de Tehnologie a Apărării din Nanjing.
Condusă de profesorul asociat Gao Tianyun, a fost publicată în revista „Tactical Missile Technology”, una dintre cele mai importante publicații de apărare din China, pe 25 mai.
Timp de mai mulți ani, navele mari ale marinei americane au operat relativ aproape de China, în Japonia, Coreea de Sud, Filipine și Marea Chinei de Sud. Această apropiere le-a făcut vulnerabile la arsenalul tot mai mare de arme chineze de tip „anti-acces” și „negare a zonei”, precum rachetele balistice cu rază medie de acțiune, planoarele hipersonice și roiurile de rachete de croazieră.
Așa că Pentagonul a adoptat un nou concept numit Operațiuni Maritime Distribuite (DMO).
În loc să grupeze un grup de atac al unui portavion într-o mică porțiune de ocean, DMO împrăștie navele pe sute de kilometri. Împinge cele mai valoroase portavioane mai în spate, trimițând în același timp nave mai mici, mai ușor de sacrificat, în față, pentru a acționa ca scuturi antirachetă și radare plutitoare.
Lucrarea explică de ce aceasta este o problemă. Când un portavion se afla la doar câteva sute de kilometri de coastă, rachetele chinezești puteau ajunge rapid la el, din mai multe direcții.
Acum, flota americană este o formațiune dispersată și stratificată. Stratul exterior este o rețea de distrugătoare Aegis staționate la 600 până la 800 km în fața portavionului, înarmate cu interceptoare SM-3, care pot doborî rachetele balistice în timpul zborului.
Mai aproape, nave de suprafață fără pilot, care transportă rachete SM-6 și ESSM, creează un „burete de rachete” suplimentar, potrivit echipei lui Gao.
Portavionul însuși se ascunde în spatele unui inel interior dens format din nave de apărare aeriană, avioane de luptă și aeronave de avertizare timpurie.
Pentru a distruge portavionul, trebuie mai întâi să îndepărtezi toate aceste straturi, însă ele sunt răspândite pe scară largă, ceea ce le face greu de găsit, mai greu de lovit și și mai greu de copleșit simultan.
Editor : M.C
