China a reacționat la afirmațiile lui Joe Biden și la îndemnat la prudenţă. „Taiwanul este o parte inalienabilă a teritoriului Chinei”

Data publicării:
pioni pe tabla de șah în steagul SUA și China
China a îndemnat SUA la prudenţă în problema Taiwanului, pentru a nu afecta grav relaţiile sino-americane. Sursă foto: Getty Images

China l-a îndemnat vineri la prudenţă pe preşedintele american Joe Biden după ce acesta a afirmat că Statele Unite sunt pregătite să apere militar Taiwanul în cazul unei invazii a armatei chineze, transmite AFP.

Declaraţia preşedintelui Biden face parte din politica de lungă durată a SUA prin care Washingtonul ajută Taiwanul să-şi construiască şi să-și întărească apărarea.

Insula are o guvernare proprie după victoria comuniştilor asupra părţii continentale a Chinei în 1949, dar Beijingul consideră acest teritoriu drept parte a sa şi ameninţă cu recurgerea la forţă dacă Taiwanul îşi va proclama oficial independenţa, transmite Agerpres. 

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Wang Wenbin, a reafirmat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, poziția Chinei conform căreia Taiwanul este parte din teritoriul său, notează publicația The Herald Scotland.

Nu există „spațiu” pentru compromisuri

Preşedintele chinez Xi Jinping şi-a reafirmat recent voinţa de a se ajunge la o reunificare paşnică, iar China şi-a intensificat presiunea militară şi diplomatică asupra Taiwanului pentru a-l obliga să accepte suveranitatea Beijingului.

În ce priveşte chestiunile legate de interesele sale fundamentale, precum suveranitatea şi integritatea teritorială, China nu va lăsa loc de niciun compromis, a mai punctat Wang Wenbin, făcând trimitere la declarația președintelui american Joe Biden, prin care acesta spunea că SUA s-au angajat să apere insula dacă va fi atacată.

Îndemnăm partea americană să acţioneze cu prudenţă în problema Taiwanului şi să se abţină să trimită semnale greşite militanţilor taiwanezi pentru independenţă, pentru a nu dăuna grav relaţiilor sino-americane, a mai sus purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, subliniind în același timp că Taiwanul este o parte inalienabilă a teritoriului Chinei, iar problema Taiwanului este o problemă internă a Chinei”.

Biden nu vrea un nou război rece, dar e îngrijorat de comportamentul geopolitic al Chinei

Da, avem un angajament în acest sens, a răspuns joi Joe Biden într-o discuţie cu alegători din Baltimore, întrebat dacă SUA sunt pregătite să intervină militar Taiwanul în cazul unui atac al Chinei.

De altfel, președintele american a făcut o promisiune similară în această vară, într-un interviu pentru ABC News, vorbind despre un angajament sfânt de apărare a aliaţilor din NATO şi la fel cu Japonia, Coreea de Sud şi Taiwan

După declaraţiile de joi seara ale preşedintelui, Casa Albă a transmis presei că politica SUA faţă de Taiwan nu s-a modificat, conform BBC News.

SUA nu are legături diplomatice oficiale cu Taiwan, dar îi vinde arme ca parte a Legii relațiilor cu Taiwan, care prevede că SUA trebuie să ofere insulei mijloacele de a se apăra.

Suspectez că Biden nu încerca să anunţe o modificare anume. Fie nu a fost atent la ce a spus, fie avea în mod deliberat un ton mai dur, din cauza felului în care Beijingul şi-a înmulţit hărţuirile militare împotriva Taiwanului în ultimul timp, a comentat pentru AFP Richard McGregor, cercetător la Lowy Institute din Australia, citat de publicația turcă Daily Sabah

Întrebat dacă SUA sunt în măsură să facă faţă dezvoltării programelor militare ale Chinei, Joe Biden a răspuns de asemenea afirmativ. China, Rusia şi restul lumii ştiu că noi dispunem de cea mai puternică capacitate militară din lume, a spus președintele american, reiterând însă voinţa de a nu se angaja într-un nou război rece cu Beijingul.

De ce China avertizează Cehia şi Slovacia 

În briefingul de presă de vineri, purtătorul de cuvânt chinez a avertizat, totodată, Cehia şi Slovacia că nimeni nu ar trebui să-şi facă iluzii despre măsurile necesare pe care China le va lua pentru a-şi apăra suveranitatea.

Avertismentul a fost transmis înaintea vizitelor pe care le va face ministrul de externe taiwanez Joseph Wu în cele două ţări europene săptămâna viitoare, notează Reuters.

În Slovacia, Wu va lua parte la un forum organizat de un think-tank local, după care se va deplasa la Praga, unde se va întâlni cu preşedintele camerei legislative superioare, Milos Vystrcil, şi cu primarul capitalei, Zdenek Hrib.

Întrebat dacă Beijingul va lua măsuri împotriva Cehiei şi Slovaciei, purtătorul de cuvânt a spus că vor fi luate măsuri adecvate şi necesare pentru a apăra cu fermitate suveranitatea naţională şi integritatea teritorială. Nimeni nu ar trebui să-şi facă iluzii în legătură cu aceasta”.

China se află deja într-o dispută cu Lituania, marcată de rechemarea reciprocă a ambasadorilor, după ce aceasta a dat undă verde deschiderii unei reprezentanţe a Taiwanului pe teritoriul statului baltic.

Taiwanul nu are relaţii diplomatice cu niciun stat european cu excepţia Vaticanului.

Reacția Taiwanului și amenințările Chinei

La Taipei, un purtător de cuvânt al președintelui Tsai Ing-wen a declarat că SUA și-au arătat sprijinul pentru Taiwan prin acțiuni concrete, iar cei 23 de milioane de cetățeni ai insulei nu se vor preda presiunilor. 

„Taiwanul a rămas ferm a se apăra și a continua să lucreze cu țări care au valori similare pentru a aduce o contribuție pozitivă la pacea și stabilitatea regiunii indo-pacifică”, a declarat purtătorul de cuvânt, Chang Tun-han.

Taiwanul, țară guvernată democratic, succesoarea vechii republici chineze de dinaintea Războiului Civil Chinez, încheiat cu victoria comuniștilor în China continentală, este cunoscută oficial drept Republica China și respinge pretențiile regimului de la Beijing asupra teritoriului său.

China și Taiwanul s-au despărțit după războiul civil în 1949. Republica China, fondată după abolirea monarhiei și prăbușirea dinastiei Qing după Revoluția Xinhai din 1911, și-a continuat existența în Taiwan și, o lungă vreme, până la începutul anilor '70, a fost recunoscută ca guvern legitim al întregii Chine de majoritatea comunității internaționale, fiind inclusiv membru permanent al Consiliului de Securitate ONU.

SUA au întrerupt relațiile diplomatice formale cu Taipei în 1979 pentru a recunoaște Beijingul. De atunci, SUA nu au contestat în mod deschis pretenția Chinei față de Taiwan, dar s-au angajat prin lege să se asigure că insula se poate apăra de toate amenințările la adresa sa.

China (n. red. – Republica Populară Chineză) consideră că Taiwanul (n. red. – oficial, Republica China) face parte din teritoriul său și sub politica sa „O singură China” refuză să aibă relații diplomatice cu orice țară care recunoaște guvernul taiwanez ca țară distinctă sau ca guvern legitim al Chinei.

De ceva vreme, Taiwanul încearcă să „declare independență” și să renunțe la numele său oficial, Republica China, fapt pe care China continentală îl consideră o linie roșie și a amenințat cu războiul în cazul în care acest lucru se întâmplă.

Sub președintele Xi Jinping, China a intensificat presiunea militară, diplomatică și economică asupra Taiwanului. La începutul lunii, China și-a sărbătorit ziua națională cu cea mai mare incursiune în spațiul aerian al Taiwanului de până acum, trimițând un număr record de 149 de avioane militare la sud-vest de Taiwan în formațiuni de grup de atac, ceea ce a determinat Taiwanul să-și activeze sistemele apărare aeriană.

De asemenea, China a organizat recent exerciții de aterizare pe plaja de pe partea sa a strâmtorii Taiwan, care are o lățime de aproximativ 160 km. Această mișcare, precum incursiunile aeronavelor, au reprezentat un avertisment pentru administrația taiwaneză.

Citiți și: Taiwanul se teme că va avea soarta Afganistanului: „China visează să facă ce au făcut talibanii”

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri