China ameninţă cu contramăsuri după ce SUA au anunţat modificări privind vizele pentru jurnaliştii străini

Data actualizării: Data publicării:
drapelele sua si chinei
Foto: Profimedia

China a condamnat vineri planurile guvernului american de a scurta drastic durata vizelor pentru mulţi vizitatori străini, inclusiv jurnalişti, Beijingul acuzând măsuri discriminatorii şi prevenind că ar putea lua „contramăsuri adecvate”, informează dpa.

Beijingul respinge cu hotărâre tratamentul „discriminatoriu” al SUA faţă de anumite ţări, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Lin Jian.

Noile reguli încalcă acordurile bilaterale în vigoare în materie de media şi ar afecta semnificativ munca organizaţiilor media chineze în Statele Unite, a spus Lin.

„China îşi rezervă dreptul de a lua contramăsuri adecvate”, a adăugat el.

Guvernul american a anunţat joi modificări în regimul de vize, restricţiile impuse jurnaliştilor fiind cele care au atras cel mai mult atenţia, notează dpa, citată de Agerpres.

Reprezentanţii mass-media străini ar urma să primească vize valabile pentru 240 de zile, în loc să li se permită să rămână în ţară atât timp cât continuă să îndeplinească cerinţele de eligibilitate.

Sfârşitul „unei politici vechi de decenii”

Însă jurnaliştii chinezi s-ar confrunta cu limite şi mai stricte, vizele fiind scurtate la 90 de zile.

Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ) a condamnat modificările aduse politicii de vize, atrăgând atenţia că 'mii' de jurnalişti străini ar putea fi afectaţi.

Aceasta marchează sfârşitul „unei politici vechi de decenii care le permite jurnaliştilor străini să relateze din Statele Unite fără teama că statutul lor de viză ar putea fi folosit ca armă” împotriva lor, a declarat organizaţia.

Modificările propuse ar înăspri, de asemenea, regulile pentru studenţii internaţionali.

Într-un comunicat, şeful Departamentului de Securitate Internă, Markwayne Mullin, a declarat că modificările vor revizui un sistem învechit care, timp de aproape 50 de ani, „a compromis securitatea naţională şi a creat un mediu propice fraudei în domeniul imigraţiei”.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai făcut facultate și ai lucrat în același timp? Ce se întâmplă cu anii de vechime la calcularea pensiei
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Controalele sau neglijența? Ce a ucis, de fapt, litoralul românesc: „Problema de fond rămâne”
Newsweek
Miercuri intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii, în funcție de banca la care au cont?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Lopez a dat cărțile pe față. Ce o face să considere un bărbat cu adevărat atrăgător: „Noi, femeile...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine