China a confirmat marţi că a primit din partea Statelor Unite o invitaţie de a se alătura Consiliului pentru Pace în Gaza, iniţiativa preşedintelui american Donald Trump, deşi a evitat să clarifice dacă va accepta propunerea sau cui anume i s-ar adresa la nivelul conducerii chineze.
La conferinţa de presă zilnică a Ministerului de Externe, purtătorul de cuvânt Guo Jiakun s-a limitat să menţioneze că Beijingul „a primit o invitaţie din partea părţii americane”, fără a oferi mai multe detalii despre conţinutul propunerii sau despre paşii pe care i-ar putea face Beijingul în continuare,informează EFE preluată de Agerpres.
Întrebat în mod expres dacă China intenţionează să accepte invitaţia, Guo a reiterat că nu deţine informaţii suplimentare şi că orice noutate va fi comunicată „la timpul potrivit”.
Citește și: România a primit o invitație de la Donald Trump să devină membră a „Consiliului pentru Pace”
Purtătorul de cuvânt nu a precizat nici dacă invitaţia este personalizată, după ce preşedintele Trump a afirmat că a trimis invitaţii mai multor lideri de pe mapamond pentru a face parte din acest organism.
Scopul Consiliului pentru Pace și aprobarea ONU
Consiliul pentru Pace este o iniţiativă promovată de Casa Albă pentru a supraveghea aplicarea planului în 20 de puncte al preşedintelui Trump cu scopul declarat de a pune capăt războiului dintre Israel şi Hamas.
Potrivit Washingtonului, organul beneficiază de aprobarea Consiliului de Securitate al ONU, deşi propunerea a stârnit reticenţă în unele ţări din cauza riscului de a deveni un mecanism paralel sistemului multilateral al ONU.
Citește și: Trump l-a invitat pe Putin în Consiliul pentru Pace „pe canale diplomatice”
În ultimele zile, mai multe state au confirmat dacă acceptă sau resping invitaţia. Israelul a recunoscut că a primit-o, în timp ce Maroc a anunţat aderarea sa ca membru fondator.
Franţa a exclus participarea la acest format în condiţiile actuale, considerând că iniţiativa ridică probleme fundamentale privind respectarea principiilor şi a structurii ONU.
Structura și conducerea Consiliului
Casa Albă a menţionat că acest Consiliu va fi prezidat de preşedintele Donald Trump şi că va avea un Consiliu Executiv format din personalităţi din anturajul politic şi de afaceri al liderului american.
Citește și: „Consiliul pentru Pace” al lui Trump: cât costă un loc permanent în noul organism internațional
Între timp, China şi-a afirmat în mai multe rânduri sprijinul pentru o soluţie politică bazată pe încetarea focului, dialog şi crearea unui stat palestinian independent, care să convieţuiască în pace cu Israelul, în conformitate cu rezoluţiile relevante ale ONU.
Citește și: Reacţiile faţă de Consiliul pentru Pace anunţat de Trump. O țară europeană a acceptat fără echivoc invitația
Editor : Ana Petrescu