China dorește o alianță cu Franța împotriva tarifelor lui Trump, i-a transmis Xi Jinping lui Emmanuel Macron în cadrul unei discuții

Data actualizării: Data publicării:
Xi Jinping și Emmanuel Macron
Xi Jinping și Emmanuel Macron. Foto: Profimedia

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, i-a cerut joi omologului său chinez, Xi Jinping, într-un apel telefonic, „condiţii echitabile" de acces pe pieţele respective pentru companiile celor două ţări, aspect pe care l-a calificat ca fiind „fundamental", în timp ce liderul chinez i-a cerut omologului său francez să "apere împreună regulile comerţului internaţional".

Macron şi Xi au avut o conversaţie telefonică cu câteva zile înainte ca şeful statului francez să înceapă duminică un turneu în Asia de Sud-Est, care îl va purta în Vietnam, Indonezia şi Singapore, informează AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

Liderul francez a subliniat obiectivul său de a menţine „o relaţie economică puternică" cu Beijingul, în cadrul căreia „investiţiile chineze sunt binevenite în Franţa", aşa cum a indicat într-un mesaj pe reţeaua X.

„Însă companiile noastre trebuie să beneficieze de condiţii de concurenţă echitabile în ambele ţări. Este un aspect fundamental", a subliniat Macron.

Egalitatea de acces pe piaţa chineză este o revendicare mai veche a Uniunii Europene, care se plânge în mod obişnuit de faptul că firmele chineze beneficiază de mai multe facilităţi în UE, decât cele europene în China.

În plus, Parisul şi Beijingul sunt într-o dispută încă de anul trecut din cauza ameninţărilor de represalii chineze la produsele franţuzeşti, în principal coniacul, din cauza rolului Franţei în impunerea tarifelor europene asupra importului de automobile electrice chineze, care, conform UE, beneficiază de ajutoare de stat în China.

Macron a afirmat pe X, după discuţia telefonică, „voinţa Franţei de a continua să construiască o relaţie economică puternică cu China". „Am convenit să avansăm cât mai repede în problema coniacului, esenţială pentru producătorii noştri", a adăugat preşedintele francez.

Preşedintele Macron a adăugat că Franţa şi China „împărtăşesc acelaşi obiectiv" al unei păci puternice şi durabile în Ucraina şi a subliniat că aceasta poate fi atinsă doar printr-o "încetare imediată şi necondiţionată a focului".

Preşedintele francez a afirmat, de asemenea, că guvernul său va colabora cu China pentru succesul conferinţei pentru o soluţie cu două state în Orientul Mijlociu, care va avea loc la New York luna viitoare şi va fi coprezidată de Franţa şi Arabia Saudită.

Preşedintele chinez Xi Jinping i-a cerut omologului său francez să „protejeze împreună regulile comerţului internaţional şi ordinea economică mondială, precum şi să practice un multilateralism veritabil", conform canalului oficial chinez CCTV.

China este "pregătită să lucreze cot la cot cu Europa pentru a face faţă provocărilor globale şi pentru a obţine mai multe rezultate benefice atât pentru cele două părţi, cât şi pentru lume", a adăugat Xi Jinping.

China şi Franţa "trebuie să valorifice oportunităţile de aprofundare a cooperării în domeniile tradiţionale" (aeronautică şi energie nucleară) şi "să extindă cooperarea în domeniile emergente, cum ar fi tehnologia digitală, dezvoltarea verde, biomedicina şi economia de argint (care îi vizează pe seniori, n.r.)", a continuat liderul chinez, adăugând că Beijingul şi Parisul trebuie, de asemenea, "să colaboreze pentru a fi o forţă de încredere în menţinerea ordinii internaţionale".

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Sutien de peste 1.000 de lei, parfumuri de lux și ghivece de mii de lei, cumpărate din banii ANM...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
George Michael, gesturi incredibile pe care nimeni nu le-a știut până acum. Ce făcea în secret cu averea lui...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
A păstrat 16 luni secretul că a rămas văduv. Soția unui star din Anatomia lui Grey s-a prăbușit brusc și a...
Adevarul
Caz extrem de infestare cu ploșnițe. „Cel mai grav caz din cariera mea”, spune un specialist cu 38 de ani de...
Newsweek
Este justificat impozitul pe venit la pensie? Avocat: Pensia contributivă ar trebui tratată ca drept câștigat
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Povestea inedită din spatele transformării lui Sebastian Stan pentru “Fjord”. Un fan a fost “cobaiul” lui...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”