China ajută Rusia să lovească noi ţinte critice în Ucraina, acuză un oficial de la Kiev

Data actualizării: Data publicării:
putin da noroc cu xi jinping
Vladimir Putin și Xi Jinping. Foto: Profimedia

China furnizează informaţii Rusiei pentru a permite Moscovei să lanseze mai precis rachete în interiorul Ucrainei, a declarat sâmbătă un oficial din domeniul serviciilor de informaţii, relatează Reuters.

Oleg Alexandrov, un oficial din Agenţia de informaţii externe a Ucrainei, a declarat pentru agenţia de ştiri de stat Ukrinform că China transmite informaţii din satelit privind ţintele vizate, între care se află şi unele care beneficiază de investiţii externe.

„Există dovezi privind un nivel înalt de cooperare între Rusia şi China în efectuarea de operaţiuni de recunoaştere prin satelit pe teritoriul Ucrainei pentru a identifica şi a explora noi obiective strategice pentru ţintire”, a declarat Alexandrov pentru Ukrinform.

„După cum am văzut în ultimele luni, aceste situri pot aparţine unor investitori străini”, a adăugat el.

Preşedintele Volodimir Zelenski şi oficiali regionali au declarat că un atac rusesc cu rachetă din august a lovit o fabrică de aparate electrocasnice din regiunea vestică Zakarpattia cu proprietar american, rănind 15 persoane,notează Reuters, citat de Agerpres.

Zelenski a mai spus în aprilie că China furnizează arme şi praf de puşcă Rusiei. De asemenea, el a precizat că guvernul de la Kiev deţine informaţii că Beijingul produce arme pe teritoriul rus.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariile care sar de 13.000 de lei net în România. Domeniile în care se câștigă cel mai bine în 2026, la cât...
Digi FM
Prima imagine cu fetița Alexandrei Stan! Fotografia care a topit inimile fanilor pe Instagram
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, prima imagine cu fiica ei, la două zile după ce a devenit mamă: „Totul”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a renunțat Bo Derek la actorie, deși era în culmea succesului: „Nu mi-am dorit niciodată să fiu actriță”
Adevarul
Alarmă pe USS Abraham Lincoln. Marinari epuizați ar fi încercat să sară peste bord: „Sper să nu mă trezesc...
Newsweek
Când poți ieși la pensie fără penalizare? Care perioade sunt considerate contributive la pensie?
Digi FM
Prima imagine cu fetița Alexandrei Stan! Fotografia care a topit inimile fanilor pe Instagram
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
Tragedia din spatele unui film celebru. Cum a fost abuzată Judy Garland în timpul filmarilor la “Vrăjitorul...
UTV
Alina Eremia a dezvăluit secretul căsniciei cu Edi Barbu. „Ne prostim împreună și redevenim copii”