China neagă că face presiuni asupra altor țări să nu participe la conferința de pace din Elveția: Nu este stilul diplomației chineze

Data publicării:
Mao Ning purtătorul de cuvânt al MAE chinez
Mao Ning, purtătorul de cuvânt al MAE chinez. Foto: Profimedia Images

China a negat luni faptul că „face presiuni” asupra anumitor ţări pentru ca acestea să nu participe la conferința privind pacea din Ucraina care va fi organizată în Elveţia, aşa cum a afirmat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite AFP.

„A utiliza politica forţei nu este stilul diplomaţiei chineze, poziţia Chinei este deschisă şi transparentă şi în niciun caz nu facem presiuni asupra altor ţări”, a declarat Mao Ning, purtător de cuvânt al MAE chinez, potrivit Agerpres. 

În cadrul Dialogului Shangri-La de la Singapore, duminică preşedintele Zelenski a acuzat China că este angajată în „împiedicarea” unor ţări să participe la la Summitul privind pacea în Ucraina, ce va avea loc în această lună în Elveţia.

Cu două zile înainte, Beijingul estimase că va fi „dificil” să participe la această conferință dacă Rusia nu este invitată, o declaraţie aprobată de Moscova.

„China speră sincer ca această conferinţă de pace să nu devină o platformă pentru a crea confruntare între tabere”, a declarat luni Mao Ning.

„A nu participa la conferinţă nu înseamnă că nu susţinem pacea. Şi chiar dacă unele ţări decid să participe la conferinţă, acest lucru nu înseamnă neapărat că ele speră la o încetare a focului şi încheierea luptelor. Cea mai importantă este acţiunea concretă”, a adăugat reprezentantul diplomaţiei chineze.

China se declară neutră faţă de acest conflict, dar nu a condamnat niciodată invadarea Ucrainei de către forţele ruse în februarie 2022 şi l-a primit pe preşedintele rus Vladimir Putin de mai multe ori de la începerea războiului.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate primi pensie de invaliditate în 2026 și cum se calculează suma
Digi FM
Ce este Lumina de Înviere și ce trebuie să faci cu ea. Semnificații, tradiții și credințe populare
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kim Kardashian din muzică. Bebe Rexha, într-o rochie ciocolatie din piele atât de mulată încât abia putea...
Film Now
„Blestemul” rolului Iisus. Un actor a fost lovit de fulger. Ce s-a întâmplat cu ceilalți
Adevarul
Care este „cea mai plictisitoare țară” din Europa, potrivit turiștilor. „Nu e nimic în neregulă cu ea, dar...
Newsweek
Cine a ieșit la pensie după 2024 a primit un punctaj mai mic decât cei pensionați înainte. Care e motivul?
Digi FM
Ce este Lumina de Înviere și ce trebuie să faci cu ea. Semnificații, tradiții și credințe populare
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Tom Hardy, la bustul gol pe plaja din Barbados, alături de soție. Burtă în loc de pătrățele pe abdomen și o...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...