China solicită aprobare pentru primul său vaccin anti-Covid, cu eficiență mai mică decât Pfizer sau Moderna

Data publicării:
vaccin china
Laboratorul Sinopharm din China cere aprobare pentru primul său vaccin. Foto: Profimedia Images

Unul dintre vaccinurile anti-Covid dezvoltate în China de laboratorul farmaceutic Sinopharm are o eficacitate de 79% și ar putea intra în teste pentru aprobare.  Procentul de eficacitate este mai mic decât cele existente, dezvoltate de companiile Pfizer și Moderna. 

Sinopharm este prima companie farmaceutică de stat chineză care a comunicat cifre privind eficacitatea unui vaccin în pregătire, notează AFP, citată de Agerpres.

Într-un comunicat, Sinopharm a menţionat o eficacitate de 79,43% pentru acest vaccin produs de laboratorul CNBG din Beijing, procent inferior vaccinurilor laboratoarelor Pfizer-BioNTech (95%) şi Moderna (94,1%). Compania britanică Astrazeneca, asociată Universităţii Oxford, a indicat la rândul său o rată de eficacitate de 70%, dar care ar putea atinge 100% după două doze.

China, pe al cărei teritoriu a fost semnalată în urmă cu un an apariţia coronavirusului, are în curs de testare clinică faza 3 cinci vaccinuri. Sinopharm a depus o cerere de omologare a acestui prim vaccin către autorităţile din China, scrie Reuters.

Acest potenţial vaccin anti-coronavirus este unul din cele două vaccinuri pe care le dezvoltă Sinopharm în afară de cel produs de Institutul pentru Produse Biologice din Wuhan, oraş din centrul Chinei unde s-a detectat pentru prima dată coronavirusul.

Aceste două vaccinuri - dar şi altele dezvoltate de alte companii din ţara asiatică - au fost folosite în China începând cu luna iulie în cazuri excepţionale, centrate pe protejarea personalului sanitar,pe angajaţi ai programelor de prevenire a COVID-19, lucrători portuari şi transportatori sau persoane nevoite să se deplasate în ţări în care riscul de contagiere este încă ridicat, scrie EFE, preluată de Agerpres.

În urmă cu mai puţin de o lună, preşedintele Sinopharm, Liu Jingzhen, a declarat că aproape un milion de chinezi au fost vaccinaţi cu unul dintre aceste vaccinuri "de urgenţă" şi că doar asupra unui număr mic de oameni s-au înregistrat efecte adverse uşoare.

În prezent, patru vaccinuri dezvoltate de China au ajuns în faza 3 a testelor clinice - cele două vaccinuri produse de Sinopharm, unul produs de Sinovac şi un altul produs de CanSino Biologics -, la care se adaugă şi vaccinul produs de Pfizer-BioNTech, companie a cărui partener exclusiv în China, Fosun Pharma, a participat la testări.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carmen Iohannis nu vrea să renunțe la învățământ. Soția fostului președinte nu a ieșit nici anul acesta la...
Digi FM
ANAF vinde o vilă de 315 mp cu doar 25.800 de euro, dar nimeni nu o cumpără. Detaliile importante ascunse în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea, show pe covorul roșu la Veneția. A apărut în ținută decoltată din piele și s-a jucat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman a născut la 45 de ani. Cine este tatăl celui de-al treilea copil al actriței, omul alături de...
Adevarul
Ion M. Ioniță, la „Interviurile Adevărul”: Cine ar putea fi noul premier și ce s-ar întâmpla cu România dacă...
Newsweek
Pensii militare: CCR a obligat Casa de Pensii să restituie unui pensionar impozitul reținut ilegal din pensie
Digi FM
Imagini dramatice. Pilotul Ollie Millroy, salvat din flăcări de un adversar, pe circuitul din China: "Sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Robert Pattinson și Suki Waterhouse, moment romantic la Veneția. S-au sărutat în aplauzele publicului după...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”