Cinci europarlamentari merg la parada lui Vladimir Putin de Ziua Victoriei. „Dorim ca armele din Ucraina să tacă definitiv”

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0996555188
Vladimir Putin. Foto. Profimedia

Cinci membri ai Parlamentului European intenționează să participe, în această săptămână, la parada militară organizată de Rusia cu ocazia Zilei Victoriei. Delegația include eurodeputați din Germania, Cehia, Cipru și Slovacia, potrivit agenției germane dpa, citată de The Moscow Times.

Vizită în Rusia în timpul armistițiului declarat de Putin

Conform informațiilor relatate miercuri de presa germană, delegația europeană va fi prezentă la Moscova timp de două zile, în perioada 8–10 mai, în timpul unui armistițiu declarat unilateral de președintele Vladimir Putin. Acesta a fost sincronizat cu festivitățile oficiale dedicate Zilei Victoriei, sărbătorită anual de Kremlin.

Din delegație fac parte doi europarlamentari din Germania, afiliați formațiunii de extremă-stânga Alianța Sahra Wagenknecht (BSW), care se opune sprijinului militar acordat Ucrainei, Michael von der Schulenburg și Ruth Firmenich.

Ceilalți trei membri provin din Cehia, Cipru și Slovacia, însă numele lor nu au fost dezvăluite în raportul citat de agenția dpa.

Citește și: Kremlinul anunță că lideri din 29 de țări vor veni la Moscova pentru parada de Ziua Victoriei

Preşedintele chinez Xi Jinping, aflat în vizită în Rusia cu ocazia marcării a 80 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste, a sosit joi la Kremlin pentru discuţii cu omologul său Vladimir Putin.

„Dorim ca armele din Ucraina să tacă definitiv”

Într-un comunicat de presă al BSW, citat de dpa, se arată că scopul vizitei este de a promova dialogul și de a reduce tensiunile în Europa.

„Să purtăm discuții cu parlamentari și alți reprezentanți (...) pentru a depăși spirala tot mai accentuată a confruntării și escaladării în Europa.”

„Vrem, de asemenea, să transmitem un semnal că dorim ca armele din Ucraina să tacă definitiv”, se mai arată în declarație.

Potrivit dpa, după vizita la Moscova, delegația intenționează să se deplaseze și la Kiev.

Citește și: Vladimir Putin are motive să sărbătorească Ziua Victoriei, dar petrecerea ar putea fi de scurtă durată 

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine a moștenit, de fapt, averea lui John Lennon? Fiul artistului face dezvăluiri neașteptate după 46 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
Reacția lui Ponta după ce Călin Georgescu a obținut arestul la domiciliu
Newsweek
Pare parchet de lux, dar costă mult mai puțin. Materialul care revine în tendințe la sfârșitul anului 2026
Digi FM
Prințul Harry, mărturisire neașteptată despre perioada în care a plecat din Marea Britanie cu Meghan Markle...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
4 animale care par să păcălească moartea. Unele își pot regenera corpul, iar altele supraviețuiesc la...
Film Now
Uma Thurman, în rochie-sacou și pantofi cu toc pe covorul roșu. A făcut furori la premiera noului sezon...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro