Cine conduce în alegerile parlamentare din Suedia. Ce arată primele sondaje după închiderea secțiilor de votare

Data publicării:
Reacții la rezultatele exit-pollurilor.
Reacții la rezultatele exit-pollurilor. Foto: Profimedia Images

Opoziţia de stânga ar devansa alianţa dintre dreapta şi extrema dreaptă, aceasta din urmă pierzând teren, la alegerile parlamentare din Suedia, potrivit sondajelor la ieşirea de la urne publicate la închiderea secţiilor de votare.

Pe baza sondajului realizat de televiziunea publică SVT la ora 20:00 GMT (21:00 ora României), stânga ar obţine 51,3% din voturi, faţă de 46,8% pentru dreapta, susţinută de extrema dreaptă reprezentată de Partidul Democraţilor din Suedia (SD), care ar înregistra o scădere pentru prima dată de la intrarea sa în Parlament în 2010, informează AFP şi Reuters, preluate de News.ro.

Un sondaj separat realizat în ziua alegerilor de postul de televiziune TV4 a arătat, de asemenea, că formaţiunile de centru-stânga se aflau în frunte.

Primele rezultate ale Autorităţii Electorale Suedeze urmează să fie anunţate în câteva ore. 

Deşi sunt adesea un indicator al rezultatului final, sondajele la ieşirea de la urne din Suedia nu s-au dovedit întotdeauna exacte. În 2022, de exemplu, un sondaj la ieşirea de la urne prevedea că blocul de stânga al Magdalenei Andersson va câştiga, dar alegerile au fost câştigate în cele din urmă de o coaliţie de dreapta condusă de Ulf Kristersson, care este acum prim-ministrul Suediei.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cu cât timp înainte de pensionare ar trebui verificată vechimea în muncă
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în urmă cu 84 de ani: „Țin minte un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hilary Swank, însărcinată la 52 de ani! Actrița din „Million Dollar Baby” va deveni mamă pentru a treia oară
Adevarul
Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027
Newsweek
Programul de guvernare anunță indexarea pensiilor plus un pachet de ajutoare pentru pensionari în 2027
Digi FM
Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de ani, diagnosticată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperire importantă a cercetătorilor. Cum își recunosc pisicile identitatea prin „cartea de vizită” chimică
Film Now
Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina mea, după un spectacol". Actrița își...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro