Cine e „măcelarul din Mariupol”. Generalul Mihail Mizințev repetă în Ucraina ororile comise în Siria

Data actualizării: Data publicării:
Generalul rus Mihail Mizințev.
Generalul rus Mihail Mizințev, supranumit „Măcelarul din Mariupol”. Foto: Profimedia

Imaginile cu orașul-port Mariupol distrus de bombardamentele rusești amintește de Alep, orașul din Siria transformat în ruine în urmă cu 5 ani. Nu e o coincidență. Potrivit oficialilor militari ucraineni, în spatele acestor atrocități se află același om, generalul-colonel Mihail Mizințev. Acesta este cunoscut acum ca „măcelarul din Mariupol”, relatează The Times.

Mizințev, în vârstă de 59 de ani, este șeful Centrului Național pentru Coordonarea Apărării, o structură de comandă înființată în 2014 pentru a conduce operațiunile militare ale Rusiei.

După aproape o lună de asediu, în care se crede că 80% din infrastructura orașului Mariupol a fost distrusă, Serghei Bratciuk, purtătorul de cuvânt al cartierului general militar din Odesa, a spus că vinovat pentru bombadamentele asupra orașului este Mizințev.

„El a ordonat bombardarea maternității, spitalului de copii, teatrului, caselor civililor. El este cel care distruge Mariupol, așa cum a distrus orașele siriene”, a spus Bratciuk.

Oleksandra Matviciuk, șefa Centrului pentru Libertăți Civile din Ucraina, a cerut ca Mizințev să fie acuzat de crime de război la Haga.

Aduceți-vă aminte de el. Acesta este Mihail Mizințev. El conduce asediul asupra Mariupolului”, a spus ea.

Deși nu este o figură foarte cunoscută, Mizințev și-a creat o reputație de conducător brutal în timpul acestui conflict. Într-un apel telefonic interceptat și publicat de serviciile de securitate ucrainene în această săptămână, comandantul părea să ceară ca unui ofițer să i se taie urechile, ca pedeapsă pentru că nu purta uniforma corectă.

„Uitați- la gunoiul ăla care stă acolo, încruntat, cu ochii de bovină, arătându-mi fața aia nefericită, mutra lui împuțită. „De ce mai e în armată? Și de ce ar trebui să-mi pierd timpul cu mizeria asta? Dacă ești șeful unei unități, poartă-te ca atare. De ce mai are fața întreagă? De ce nu i s-a tăiat urechea? De ce nu șchiopătează ?”, se aude în înregistrare.

Aceasta, în condițiile în care între 100.000 și 200.000 de oameni sunt prinși în Mariupol, fără hrană, apă, energie sau căldură.

Joi, s-a ajuns la un acord pentru stabilirea a șapte coridoare umanitare pentru evacuarea civililor din orașele ucrainene, potrivit vicepremierului Irina Vereșciuk. Dar evacuarea civililor din Mariupol a întâmpinat probleme. Fiecare parte a dat vina pe cealaltă pentru eșecul operațiunilor de scoatere a civililor din Mariupol. Autoritățile ucrainene au acuzat de asemenea Moscova că a deportat 15.000 de civili în Rusia.

Mizințev a fost fața mașinăriei de propagandă rusă în ceea ce privește asediul din Mariupol.

În ședințe înregistrate și publicate de televiziunile ruse de stat, Mizințev a spus că „bandiții”, „neonaziștii” și naționaliștii ucraineni s-au implicat în „teroarea în masă” și au comis o serie de crime. El a mai susținut că Rusia nu folosește arme grele împotriva orașului.

„S-a dezvoltat o teribilă catastrofă umanitară. Toți cei care depun armele primesc garanții pentru a pleca în siguranță din Mariupol”, a spus el într-o conferință a Ministerului Apărării, săptămâna aceasta.

Mizințev s-a născut în 1962 în satul Averinskaia, la 600 de kilometri de Moscova. A studiat la Școala Superioară de Comandă a Armelor din Kiev înainte de a deveni comandantul unui pluton de recunoaștere al armatei sovietice din Germania de Est.

După destrămarea URSS, a fost trimis în Caucaz pentru a conduce un batalion de infanterie motorizată. Revenit la Moscova la sfârșitul anilor 1990, a fost avansat rapid și până în 2003 a fost șeful direcției de operațiuni a șefului de stat major, însărcinat cu planificarea militară.

În calitate de șef al Centrului Național pentru Coordonarea Apărării, se crede că el a coordonat implicarea Rusiei în războiul civil din Siria.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a estimat că atacurile aeriene ruse au ucis cel puțin 1.700 de civili, inclusiv 200 de copii.

Mark Galeotti, expert în apărarea rusă la Royal United Services Institute, a spus că Centrul Național pentru Managementul Apărării este o „cameră de comandă” la nivel înalt pentru operațiuni militare.

El a spus, totuși, că Mizințev nu este o figură cunoscută în cercurile militare ruse de apărare și nu se știe câtă autoritate are de fapt.

„Una dintre marile probleme legate de război este cine ia de fapt decizii operaționale”, a spus Galeotti. „În cele din urmă, desigur, le ia Putin, dar nu pare să existe un singur comandant militar”, a adăugat el.

Mariupol, care este asediat de peste trei săptămâni, deține o importanță strategică din mai multe motive. Nu numai că este un centru economic care găzduiește o mare parte din industria siderurgică ucraineană, dar este important pentru Rusia și pentru că ar ajuta trupele sale să creeze un coridor terestru între Crimeea și regiunea Donbas din estul țării, unde se află teritoriile separatiste.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate