Cine este Igor Greciușkin, omul de afaceri rus care a trimis „o bombă plutitoare” în portul Beirut?

Data actualizării: Data publicării:
greciuskin - ren tv via moscow times
Igor Greciușkin Foto: Ren TV via Moscow Times

Explozia din Beirut care a ucis mai mult de 150 de oameni și a lăsat câteva sute de mii de persoane fără un acoperiș deasupra capului nu ar fi avut loc dacă în port nu ar fi fost stocată o cantitate uriașă de azotat de amoniu, o substanță folosită atât la fabricarea explozibililor, cât și în agricultură, ca îngrășământ. Explozia nu s-ar fi întâmplat, dacă materialul n-ar fi fost confiscat sau mai degrabă abandonat de nava Rhosus, o navă a unui armator rus. Se numește Igor Greciușkin, este din Habarovsk, din extremul-orient rus, și trăiește în Cipru.

Igor Greciușkin are o companie înregistrată în Insulele Marshall, însă își conduce afacerile din Cipru, un loc preferat de antreprenorii ruși pentru facilitățile de taxare pe care le oferă. 

Se știe deja care a fost ultimul drum al navei Rhosus. Nava a fost trimisă să transporte 2.750 de tone de nitrat de amoniu din portul Batumi din Georgia până la o fabrică de explozibil din Mozambic. Exportatorul era firma georgiană Rustavi Azot L.L.C.

În noiembrie 2013, vasul a fost arestat în portul Beirut, în urma unor nereguli. Echipajul a fost eliberat abia 11 luni mai târziu, în septembrie 2014, iar încărcătura sa a fost descărcată într-un depozit de la docuri. 

Un armator falimentar

Căpitanul Boris Prokoșev spune că nu l-a întâlnit pe Igor Greciușkin decât de două ori. Prima dată a fost când omul de afaceri rus se pregătea să cumpere vasul, iar Prokoșev l-a inspectat în portul Larnaka. A doua oară a fost în timpul unei escale în Pireu, Grecia, când și-a dat seama că șeful său nu se bucura chiar de o situație financiară înfloritoare.

Echipajul - format din opt ucraineni și doi ruși - a făcut aprovizionarea necesară, dar Greciușkin a plătit doar pentru o treime.

Apoi căpitanul și-a dat seama că echipajul nu mai fusese plătit de patru luni.

În momentul în care echipajul a fost lăsat să plece acasă din Beirut, în septembrie 2014, Greciușkin le datora peste 200.000 de dolari.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

O escală neprevăzută, fatală pentru Beirut

Căpitanul a mai declarat că Beirutul nu era pe traseul inițial, dar s-a oprit acolo deoarece armatorul i-a cerut să ia niște marfă. Trebuiau să facă niște bani în plus pentru a-și putea plăti trecerea ulterioară prin Canalul Suez. Încărcătura suplimentară pe care ar fi trebuit să o ia din Beirut trebuia dusă în Iordania.

La Beirut, echipajul nu a putut însă să încarce marfa, era prea grea. Apoi autoritățile locale au arestat cargobotul din cauza neplății taxelor portuare.

Armatorul rus nu s-a mai implicat, iar vaporul a fost confiscat, cu tot cu încărcătura periculoasă. 

Căpitanul i-a scris lui Vladimir Putin

Căpitanul vasului, Boris Prokoșev, a povestit presei că Igor Greciușkin nu a vrut să plătească amenzile și a lăsat echipajul ruso-ucrainean în voia sorții. „Dacă nu ne-ar fi adus alimente un tip din Beirut, am fi murit”, a spus el. Cât despre periculoasa încărcătură, nici Greciușkin, nici presupusul destinatar n-au mai manifestat vreun interes. Căpitanul spune că i-ar fi scris chiar și președintelui Vladimir Putin pentru a-și exprima îngrijorarea, dar un consul i-ar fi transmis să nu se aștepte să fie salvat de „forțele speciale”. 

„Nu pot să înțeleg de ce marfa a fost depozitată atât de mult timp. Știind că există o încărcătură periculoasă la bord și că armatorul ne-a cerut să mergem în Cipru, autoritățile ar fi trebuit să-l plătească ele pe armator, ca să mute nava și să ducă această problemă departe de port”, a declarat căpitanul Prokoșev. 

O încărcătură de un milion de dolari

Încărcătura de nitrat de amoniu pe care o transporta nava Rhosus nu este chiar neobșnuită. Oamenii de afaceri scăpătați, mai ales dacă se află la începutul unei afaceri de shipping, își asumă adesea misiuni riscante fără a avea finanțarea necesară. La aceste condiții s-a adăugat neglijența sau poate corupția autorităților portuare libaneze. Nu este clar de ce încărcătura a fost ținută în port șase ani. E ca și cum nu s-ar fi înțeles ce să facă cu ea sau cum să-și împartă profiturile, a declarat un expert maritim, citat de  The Independent.

Încărcătura abandonată de armatorul falimentar valora cel puțin un milion de dolari.

Unde e acum vasul Rhosus?

Căpitanul Boris Prokoșev a declarat, pe de altă parte, pentru The New York Times că a auzit de la alți marinari că Rhosus, navă care avea 27 de ani, s-ar fi scufundat în 2015 sau 2016. O analiză a imaginilor din satelit coroborate cu datele de monitorizare a vasului a relevat că vasul s-a scufundat, de fapt, în 2018, nu departe de locul tragediei din Beirut, scrie NYT.

rhosus - nyt
Epava Rhosus se afla nu departe de locul tragediei în data de 5 august Foto: New York Times

Toate aceste date și informații care sunt acum puse cap la cap capătă noi valențe după ce președintele Libanului, Michael Aoun, a declarat vineri că ancheta va trebui să determine cum au ajuns în port materialele explozive și cum au fost depozitate acolo. 

Cât despre Igor Greciușkin, acesta ar fi fost interogat de autoritățile cipriote la cererea autorităților libaneze, dar deocamdată nu a fost formulată nicio acuzație împotriva lui, scrie Moscow Times. Omul de afaceri locuiește împreună cu soția și cu cel mai mic dintre copii la Limassol, un oraș în care există o comunitate de 50.000 de expați ruși.

Redactor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri