CJUE blochează încercarea guvernului polonez de a scoate din sistem judecătorii numiți înainte de 1989

Data publicării:
steagurile UE și Poloniei
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Judecătorilor polonezi care au fost numiți în funcție în perioada dictaturii de dinainte de 1989 nu ar trebuie să le fie pusă la îndoială imparțialitatea, a stabilit, marți, Curtea Europeană de Justiție. 

„Simplul fapt că un judecător a fost numit într-un moment când statul membru din care provine judecătorul respectiv nu era un regim democratic nu afectează independenţa şi imparţialitatea acelui judecător”, se arată într-un comunicat oficial al curţii supreme a UE.

CJUE a pronunţat hotărârea după ce Curtea Supremă poloneză a sesizat-o în legătură cu un caz de dispută cu consumatorii privind un contract de împrumut cu banca poloneză Getin Noble Bank, care l-a implicat pe judecătorul respectiv.

Guvernul populist al Partidului Lege şi Justiţie (PiS) din Polonia este implicat într-o lungă dispută cu diverse instituţii ale UE cu privire la schimbările pe care le efectuează în sistemul judiciar al ţării, în ciuda condamnării acestora la nivelul UE.

Varşovia susţine că schimbările fac parte dintr-un program întârziat de modernizare. În cadrul sistemului judiciar însuşi există o dispută în curs asupra legitimităţii judecătorilor şi a unor întregi camere judiciare.

Curtea Supremă poloneză a sesizat la CEJ şi alţi doi judecători implicaţi în caz, numiţi între 2000 şi 2018.

În acest timp, Curtea Supremă poloneză a stabilit că Consiliul Naţional al Justiţiei, camera judiciară responsabilă pentru numirea lor, era neconstituţional.

Cu toate acestea, CEJ a declarat că Curtea Supremă poloneză nu a abordat problema independenţei camerei şi, ca atare, nu este suficientă contestarea imparţialităţii judecătorilor „în a căror numire a fost implicată”.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri