Un pușcaș marin s-a dus să arunce în aer o moschee. Musulmanii pe care a vrut să îi omoare i-au salvat viața și l-au convertit la islam

Richard McKinney era un fost pușcaș marin din armata americană care dezvoltase o ură nemărginită față de islam după ce a luptat în Irak și Afganistan, iar într-o zi din 2009 s-a decis să viziteze Centrul Islamic din orașul său de reședință din Indiana. McKinney nu venise la moschee ca să se roage, ci ca să o distrugă, dar până la finalul acelei zile care ar fi putut duce la o tragedie de proporții, oamenii pe care veteranul de război a vrut să îi omoare au ajuns să îi salveze viața.

Din primul moment în care membrii Centrului Islamic din Muncie, SUA, l-au văzut venind spre ei, știau că bărbatul nu avea intenții bune. El era un tip mare cu umerii lați și pe fața lui se citea ura. Era o zi de vineri, iar moscheea din statul american Indiana se umplea de oameni care veneau pentru rugăciunile de după-amiază.

Cu un tatuaj al pușcașilor marini pe antebrațul drept și un altul care înfățișa un craniu pe mâna stângă, bărbatul a ieșit imediat în evidență. Numele său era Richard „Mac” McKinney și nu venise la moschee ca să se roage, ci ca să o distrugă.

Furia lui a fost cu atât mai mare când, odată întors acasă în Muncie, acesta a văzut că mai mulți musulmani se stabiliseră în „orașul său” și chiar își trimiteau copiii la școală unde ședeau la ore în aceeași clasă cu fiica sa.

Neputând să își țină în frâu furia, McKinney s-a decis să meargă în Centrul Islamic în acea zi din 2009 în ceea ce el considera a fi ultima sa misiune. Avea de gând să pună o bombă în moschee în speranța că va putea omorî și rănii sute de musulmani.

În acea zi, McKinney era într-o misiune de recunoaștere în urma căreia ar fi trebuit să își aleagă un loc unde să ascundă bomba și să culeagă informații care i-ar fi validat prejudecățile despre islam și anume că este o religie criminală.

„Le-am spus oamenilor că islamul este un cancer, iar eu eram chirurgul care urma să îl vindece.”

Dar, atunci când McKinney a intrat în moschee, a avut de-a face cu un tip de rezistență pe care nu o anticipase. Ceva s-a întâmplat în acea zi care l-a schimbat într-un mod neașteptat.

Oamenii pe care McKinney a vrut să îi omoare au ajuns să îi salveze viața, după cum se arată într-un reportaj CNN.

McKinney și membrii moscheii au construit un „pod imposibil” între ei

Ceea ce s-a întâmplat cu McKinney în acea moschee este atât de dramatic încât sună ca un scenariu de film. Și, de fapt, chiar este o poveste expusă într-un film.

Transformarea lui McKinney este subiectul documentarului de scurtmetraj „Stranger at the Gate” (Străinul de la poartă). Filmul, care a câștigat premiul special al juriului la Festivalul de Film de la Tribeca, arată cum McKinney și-a abandonat planul de distrugere a lăcașului de cult din Muncie, s-a convertit la islam și a primit un rol surprinzător în cadrul moscheii.

McKinney a crezut că ziua de vineri în care a vizitat moscheea se va încheia cu moartea sa.

„Până la finalul nopții m-am gândit că mă vor băga într-un subsol cu o sabie la gât.”

În schimb, câțiva membri ai moscheii au luat inițiativa și l-au dezarmat pe McKinney cu câteva alegeri înțelepte care s-ar putea să le fi salvat viața.

Mohammad S. Bahrami, născut în Afganistan și cofondator al centrului, a ajuns să îl ia în brațe pe McKinney și să izbucnească în lacrimi. „Până în ziua de azi, nu am putut să îi înțeleg [gestul]”, a spus McKinney.

McKinney căuta un mod în care să se ierte pentru ceea ce a făcut în război

Problemele pe care McKinney le-a întâmpinat când s-a întors acasă în 2006 sunt un exemplu perfect al zicalei: „În război nu există soldați nevătămați”.

McKinney a spus că a fost instruit să îi vadă pe soldații irakieni și talibani împotriva cărora lupta nu ca pe niște ființe umane, ci ca pe niște ținte de hârtie dintr-un poligon de tragere.

McKinney a mai spus și că nu a reușit să găsească o comunitate nouă după ce a părăsit „gașca de frați” alături de care a luptat în timpul misiunilor din Orientul Mijlociu. Odată întors acasă, McKinney s-a îndreptat înspre băutură și relații intime pentru a uita de experiența trăită în război.

Când i-a revăzut pe musulmani, durerea pe care o purta în suflet a ieșit din nou la suprafață. A ajuns să urască prezența musulmanilor din Muncie pentru că i se părea că sacrificiile pe care el și camarazii săi le făcuseră în Irak și Afganistan fuseseră în zadar.

„Nu eram dispus să împart. America era a mea. Am vărsat sânge pentru asta. Era o chestie de genul 'Voi nu aveți ce căuta aici'.”

Durerea sa ascundea și o doză de vinovăție în privința vieților pe care le-a luat în timpul luptelor. El nu era în război doar cu musulmanii – era în război cu el însuși. „El nu se poate ierta întru totul pentru ceea ce a făcut”, a spus Dana, una dintre fostele sale soții, în film.

McKinney a întâlnit-o pe Maica Tereza a comunității musulmane din Muncie

Comunitatea musulmană din Muncie era plină de persoane care l-au ajutat pe McKinney să își găsească alinarea și iertarea.

Unul dintre ei era Jomo Williams, un membru afro-american al Centrului Islamic care știa ceva despre ură. Stră-străbunicul său a fost linșat și castrat de un grup de albi. Williams a purtat mereu o ură față de albi până când s-a convertit la islam.

Când l-a văzut pe McKinney cum se apropie de moschee cu capul plecat, mergând repede și părând foarte agitat și nervos, Williams a știut imediat că ceva nu era în regulă. Acesta i-a pus o întrebare care l-a adus pe calea conversiei.

Eroina, însă, este o femeie pe care toată lumea o numea „sora Bibi”. Bibi Bahrami este o cofondatoare a Centrului Islamic din Muncie și a jucat un rol cheie în transformarea lui McKinney.

O parte dintre cei șase copii ai ei au absolvit unele dintre cele mai bune facultăți din SUA și activează în domenii diverse. Bibi este ca un vârtej: face voluntariat la un adăpost pentru femei, la Clubul Rotary din Muncie și la Asociația interreligioasă în timp ce participă în consiliile locale și găzduiește evenimente de strângere de fonduri pentru politicieni locali.

„Maica Tereza a comunității musulmane” i-a salvat viața și a deschis calea spre iertare

Bibi Bahrami întruchipează perfect versetul coranic de pe site-ul Centrului Islamic: „Răsplata pentru bunătate este doar bunătate”.

Bibi cunoaște prea bine ororile războiului: familia sa din Afganistan a fost strămutată când Uniunea Sovietică a invadat țara în 1979. Femeia și-a părăsit țara în lacrimi și a trăit șase ani într-o tabără de refugiați din pakistan înainte de a se căsători și de a ajunge apoi în SUA.

Regizorul filmului o numește „Maica Tereza comunității musulmane” din Muncie. Bibi primește în comunitate persoane străine care au nevoie de ajutor: le curăță și calcă hainele și le dă de mâncare. Ea este atât de cunoscută încât refugiați din alte țări încearcă să facă rost de numărul ei de telefon pentru a-i ajuta.

Bibi și-a extins cercul compasiunii ca să îl includă și pe McKinney. Aceasta l-a invitat acasă la ea și i-a pregătit o cină în stil afgan cu pui, orez, vinete și un sos din iaurt cu coriandru și suc de lămâie verde.

McKinney a mâncat cu poftă tot ce a primit. Mâncarea a reprezentat un alt pod de legătură între comunitate și McKinney, care a continuat să o viziteze pe Bibi și pe ceilalți membri ai centrului. A citit chiar și Coranul. A făcut noi prieteni cărora le-a povestit despre experiența sa în război, iar aceștia l-au acceptat.

La opt luni de la prima sa vizită la moschee, McKinney s-a convertit la islam. După ceremonie, acesta a fost întâmpinat de membrii comunității care l-au luat în brațe – aceiași oameni pe care cu ceva timp în urmă a încercat să îi distrugă.

McKinney a ajuns chiar președintele Centrului Islamic din Muncie pentru doi ani. Întrebat cum s-a simțit când a fost copleșit de îmbrățișările oamenilor, McKinney a zâmbit larg și a spus: „M-am simțit bine”.

Noua misiune a lui McKinney

McKinney spune că cu cât a petrecut mai mult timp cu membrii moscheii, cu atât a descoperit mai multe lucruri pe care le avea în comun cu aceștia.

„Erau pur și simplu fericiți. Erau pur și simplu plăcuți. Și chiar aveam nevoie de asta în viața mea.”

McKinney a adăugat că dacă oamenii centrului ar fi reacționat cu ostilitate față de el în ziua când a venit cu gândul să îi arunce în aer, rezultatul probabil că ar fi fost unul sângeros.

Ar fi drept să spunem că bunătatea lor i-a salvat viața? „Nu, nu”, a răspuns McKinney. „Este prea puțin să spui asta”. McKinney spune că probabil că ar fi atacat moscheea și ar fi fost condamnat la moarte până la urmă dacă nu ar fi fost primit cu atâta căldură.

Acum, McKinney încearcă să întoarcă bunătatea cu care a fost întâmpinat. A studiat metodele de soluționare a conflictelor și călătorește în toată țara ca să vorbească despre experiența sa.

A reușit să se ierte acum că s-a convertit? McKinney face o pauză înainte să răspundă. „Este o muncă în curs de desfășurare. Cum sună asta?”

Alții, însă, au reușit să îl ierte deja. Williams și McKinney își ridică mâinile împreună în timpul rugăciunii din moschee. McKinney nu mai este „străinul de la poartă”: a găsit o nouă comunitate de frați și surori – nu în mijlocul bătăliei, ci în jurul credinței.

Editor : Raul Nețoiu