Dacă va continua pe aceeași traiectorie, soarta Cubei va fi exact cea pe care a avut-o Institutul Superior de Design Industrial din centrul Havanei, din care nu a mai rămas decât o movilă uriașă de moloz: ceea ce urmează este un colaps accelerat al statului și al economiei. În lipsa unei schimbări majore și rapide, reconstrucția insulei și transformarea ei într-un loc stabil, prosper și democratic ar putea deveni imposibile, potrivit Foreign Affairs.
Cu doar câteva luni în urmă, o prăbușire lentă era un scenariu pe care puțini observatori ar fi mizat. Din cauza tarifelor comerciale cu care președintele american Donald Trump a amenințat țările care furnizează petrol Cubei, a pericolului lansării unei acțiuni militare și a rapoartelor legate de posibile discuții secrete între Havana și Washington, mulți credeau că va urma ori un acord de împărțire a puterii, ori o operațiune militară de genul celei desfășurate în Venezuela.
Spre finalul lunii mai, niciunul din aceste scenarii nu mai părea probabil. Discuțiile din culise s-au împotmolit din cauza opoziției republicanilor din Florida și a Havanei, care a refuzat oferta Washingtonului: investiții americane și petrol în schimbul înlăturării de la putere a lui Miguel Diaz-Canel și a privatizării companiei petroliere de stat a Cubei.
Havana a introdus 176 de reforme economice în luna iunie, care au extins spațiul de manevră pentru sectorul privat, dar acest lucru nu a fost suficient pentru administrația Trump.
Cu toate că a permis livrarea unei cantități limitate de combustibil și alimente din SUA în Cuba, Trump a impus noi sancțiuni împotriva companiilor de stat și a oficialilor regimului de la Havana.
Cu cât criza din Cuba se prelungește, cu atât șansele ca țara să ajungă vreodată să fie guvernată bine scad
Secretarul de stat Marco Rubio a spus în august că momentul în care oficialii americani se așteaptă ca politica lor să dea roade s-a modificat, precizând că va fi nevoie de „răbdare și persistență” și că regimul ar putea supraviețui până în 2028 sau chiar mai mult.
Mesajul lui Rubio ar putea fi o tactică de inducere în eroare a Havanei pentru a lua prin surprindere Cuba cu o operațiune militară fulgerătoare. O altă variantă ar fi că Statele Unite au devenit atât de preocupate de Iran și Venezuela încât Cuba nu mai este o prioritate.
O a treia opțiune este că oficialii americani au ajuns la concluzia că singura cale reală de schimbare a regimului este să aștepte ca sistemul politic cu un singur partid să se prăbușească din interior, chiar dacă acest plan este lung, anevoios și incert.
Colapsul statului și al economiei Cubei, declanșat de refuzul regimului de a face mai multe reforme și accelerat de sancțiunile americane, transformă deja insula. În afară de capacitatea sa de represiune politică, statul este tot mai slab.
Economia se contractă și inegalitatea veniturilor crește, lăsând o mare parte a populației prea săracă pentru a putea participa într-un mod semnificativ în noul sector privat.
Coeziunea socială se rupe, iar rata criminalității este în creștere, în timp ce colapsul ratei natalității și valul de emigranți modifică structura demografică a Cubei.
Cu cât acest impas durează mai mult, cu atât șansele ca țara să ajungă vreodată să fie guvernată bine scad, în timp ce șansele ca viitorul Cubei să fie unul încă și mai disfuncțional și haotic cresc.
Dacă nimic nu se schimbă în viitorul apropiat, un guvern de tranziție s-ar putea găsi într-o zi în aceeași poziție imposibilă ca oamenii care caută materiale de construcție pe care să le poată folosi prin ruinele vechiului institut de design: încearcă să construiască ceva sigur, locuibil și durabil din dărâmături.
Editor : Raul Nețoiu
