Columbianul care, la ordinul unui rus, a cules informaţii pentru a distruge obiective din România, a fost condamnat la închisoare

Data publicării:
militari columbieni
Columbianul Murillo Diosa Luis Alfonso (stânga). Foto: SRI

Columbianul care, instigat de un rezident rus, a cules informaţii din România şi a făcut fotografii cu scopul de a arunca în aer sau de a incendia obiective importante de pe teritoriul românesc, punând în pericol securitatea naţională, a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru tentativă la acte de diversiune. Decizia nu e definitivă.

„Condamnă pe inculpatul MURILLO DIOSA Luis Alfonso, cetăţean columbian, la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la acte de diversiune. În baza art. 67 alin. 2 C.pen. aplică inculpatului MURILLO DIOSA Luis Alfonso pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, c, h pe o durată de 5 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. şi art. 68 alin. 2 C.pen. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h pe durata executării pedepsei principale”, se arată în decizia instanţei, citată de News.ro.

Din pedeapsa de 6 ani închisoare vor fi deduse durata reţinerii de la 01.08.2024, ora 02:27, până la data de 02.08.2024, ora 02:27 şi a arestului preventiv de la 01.08.2024 la zi.

Decizia instanţei poate fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin rechizitoriul din 13 noiembrie 2024, procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, columbianului, în vârstă de 34 de ani, pentru tentativă la infracţiunea de acte de diversiune.

Din materialul probator administrat a rezultat că, pe parcursul lunii iulie 2024, la instigarea unui suspect, cetăţean străin rezident în Federaţia Rusă, inculpatul a desfăşurat o activitate de documentare pentru punerea în aplicare a unui plan de incendiere sau distrugere prin explozie/incendiere a unor obiective în România, cu importanţă deosebită, de natură să pună în pericol securitatea naţională, informa DIICOT.

„De asemenea, în aceeaşi perioadă, inculpatul a procedat la efectuarea recunoaşterii în teren a obiectivelor pe care intenţiona să le distrugă în modalităţile menţionate, realizând fotografii şi filmări ale acestora. Planul infracţional nu a fost finalizat datorită intervenţiei organelor de poliţie. Cercetările efectuate au mai relevat că inculpatul a efectuat stagiul militar în cadrul forţelor armate din ţara de origine, fiind instruit în activităţi de culegere de informaţii”, preciza DIICOT.

Bărbatul avea ca obiective stabilite un depozit de deşeuri reciclabile din Ilfov, două sonde de extracţie a petrolului şi o staţie de reglare/măsurare gaze naturale, potrivit SRI, care a precizat că bărbatul era afiliat la o reţea extinsă de sabotori care vizau ţări europene, controlată prin interpuşi de serviciile secrete ruse.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când intră alocațiile și indemnizațiile în octombrie. ANPIS a anunțat calendarul plăților
Digi FM
Un tânăr de 21 de ani a murit după o înțepătură de țânțar. Cum a fost posibilă o asemenea tragedie
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Andreea Antonescu în America, la un an de la mutarea din România. „Nu mai sunt preocupată să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone povestește altercația cu Richard Gere la filmările „The Lords of Flatbush”: Unul dintre...
Adevarul
Mărturia cutremurătoare a soției arbitrului care s-a împușcat în fața copiilor: „Mi-a dat flori, apoi și-a...
Newsweek
Până la ce oră poți da muzica tare la țară? Când poate vecinul să cheme Poliția și ce riști
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Tom Cruise refuză să fie numit „ultimul mare star de cinema”. Ce a spus despre Brad Pitt într-un interviu rar
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...