Cometa Crăciunului va trece pe lângă Pământ duminică seară. Este vizibilă o dată la 5,4 ani

Data publicării:
cometa craciunului

Cometa Crăciunului, de culoare verde, care orbitează planeta Jupiter și Soarele, va trece pe lângă Pământ duminică seară. De asemenea, se apropie de Terra la cea mai mică distanță înregistrată timp de secole la rând.

Cometa trece pe lângă Pământ o dată la 5,4 ani, scrie The New York Times. De această data se va situa la o distanță de 7,1 milioane mile de Terra. Cu alte cuvinte, de 30 de ori mai departe decât Luna, explică NASA.

Cometa are și un nume științific - 46P/Wirtanen, după omul de știință Carl Wirtanen, cel care a descoperit-o în anul 1948.

Corpul ceresc are o nuanță verzuie și o mișcare neobișnuită pentru un o cometă. Asta pentru că este formată mai ales din gaz, a explicat Tony Farnham, cercetător al Universității din Maryland: „Are un nucleu solid de un kilometru în mijloc, iar gazul o  înconjoară pe sute de mii de mile împrejur”.

Chiar dacă sună amuzant, Cometa Crăciunului este… hiperactivă. Asta înseamnă că emite mai multă apă decât alte astfel de corpuri cerești. Cât despre culoarea verde și tipul de gaz care o înconjoară - oamenii de știință și-ar dori la rândul lor să descopere mai multe informații.

Vestea bună este că, în comparație cu alte comete sau meteori, aceasta va fi mai ușor de studiat, este de părere Farnham. Asta pentru că este și mai luminoasă decât alte comete. Cercetătorii speră ca în urma studiilor să descopere originea acestui corp ceresc.

Aceasta va fi vizibilă începând de duminică seara, pentru mai multe săptămâni la rând. Vor trece însă sute de mii de ani până când Cometa Crăciunului se va apropia la fel de mult de Terra.

Cometa va fi vizibilă în toată Emisfera Nordică, inclusiv România, chiar și cu ochiul liber, în zonele cu poluare luminoasă redusă. În zonele puternic luminate, veți avea nevoie de binoclu sau telescop pentru a vă putea bucura de spectacol.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri