Comoara descoperită de un italian în sertarul secret al unui dulap vechi, cumpărat cu 200 de euro de pe internet

Data publicării:
bunuri postale
Foto: buonielibretti.poste.it/

Un bărbat din Italia, pasionat de mobilier vechi, a cumpărat de pe internet un dulap vechi cu 200 de euro. A constatat cu surprindere că dulapul avea un sertar cu fund dublu, în care era ascunse obligațiuni în valoare de peste 180.000 de euro.

Mauro Benzoni, un italian în vârstă de de 45 de ani, a cumpărat dulapul anul trecut, dar abia luna aceasta a început să-l restaureze. Când l-a deschis, a găsit compartimentul secret în care erau ascunse documentele, relatează La Provincia Crema.

Cele 18 obligaţiuni, emise în anii 90, aparțineau unor frați născuți la începutul secolului trecut. În perioada în care au fost cumpărate, astfel de obligațiuni poștale erau o formă de investiție populară în Italia, pentru că aveau dobânzi mari.

Obligaţiunile pot fi răscumpărate până în 2032 şi sunt pe numele a doi frați - Carlo De Martino, născut în 1907, și Francesca De Martino, născută în 1911.

Benzoni a decis să predea obligațiunile autorităților, sperând că moștenitorii acestora se vor prezenta pentru a le ridica. Este ajutat de un avocat și de poliție în demersul său.

„Sarcina noastră este să încercăm să găsim moștenitorii, dar ne bazăm și pe carabinieri, care au șanse mai mari să urmărească arborele genealogic”, explică avocatul Francesco Di Giovanni.

„De aceea, și Benzoni a apelat la ei. Cu obligațiunile poștale este mai dificil să ajungi la beneficiari, dar contăm pe răspândirea acestor informații. pentru a ne crește șansele de succes. Ar fi păcat ca această sumă să dispară”, a mai spus Di Giovanni.

Legea italiană îi permite lui Benzoni să primească 10% din valoarea lor drept recompensă pentru returnarea lor, aproximativ 18.000 de euro.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Ziua tratează bolnavi de cancer, iar în weekend pilotează avioane. Povestea impresionantă a unei tinere de 27...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fosta soție a lui Billy Ray Cyrus rupe tăcerea despre divorțul care i-a schimbat viața: „A fost o experiență...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jennifer Garner dezvăluie de ce îl apreciază atât de mult pe Ben Affleck, la mai bine de 10 ani de la divorț...
Adevarul
Cât ar putea scumpi noua taxă UE carburanții. Calculul pentru un șofer cu Dacia Logan
Newsweek
Cupoanele de pensie au 5 culori diferite. Ce semnifică fiecare? Care îți „garantează” o pensie mai mare?
Digi FM
Caniculă în București și 13 județe, apoi vijelii și ploi torențiale. Cum se schimbă vremea în weekend...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Al șaselea simț despre care aproape nimeni nu vorbește. Cercetătorii spun că ar putea influența și sănătatea...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Moment emoționant cu Robert De Niro la Roma. Detalii neștiute despre filmul „1900” și colaborarea cu...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...