Conservatorii și social-democrații germani au ajuns la un acord de principiu privind formarea unui guvern

Data publicării:
Friedrich Merz
Friedrich Merz / Sursa foto: Profimedia Images

Blocul conservator al lui Friedrich Merz, format din Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi din aliatul bavarez al acesteia, Uniunea Creştin-Socială (CSU), şi social-democraţii germani au ajuns sâmbătă la un acord de principiu pentru formarea viitorului guvern al Germaniei, informează BFM TV.

''Am redactat un document comun şi am ajuns la un acord asupra unei serii de chestiuni'', a declarat viitorul cancelar conservator Friedrich Merz.

El a adăugat că partenerii din coaliţia guvernamentală vor iniţia săptămâna viitoare negocieri detaliate în vederea formării unei coaliţii guvernamentale.

Acordul prevede investiții masive pentru relansarea economiei

Acordul de principiu convenit sâmbătă prevede investiţii masive în scopul relansării primei economii europene.

Friedrich Merz şi-a stabilit ca obiectiv formarea guvernului federal înainte de Paşte.

Conservatorii şi social-democraţii au reuşit să depăşească diferendele dintre ei în materie de migraţie, potrivit liderului conservator. Astfel, SPD a acceptat o propunere controversată a conservatorilor referitoare la o consolidare a controalelor la frontiere ''în concordanţă cu partenerii europeni''.

La rândul lor, social-democraţii au reuşit să-şi impună revendicarea privind creşterea salariului minim orar la 15 euro, a precizat Klingbeil.

La alegerile parlamentare din 23 februarie SPD, formaţiunea cancelarului în exerciţiu Olaf Scholz, a obţinut scorul electoral cel mai slab din ultimii 138 de ani.

În scrutinul de la finalul lunii trecute, blocul conservator a obţinut 28,5% din voturi, Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreaptă) 20,8% din sufragii, iar social-democraţii s-au plasat pe poziţia a treia, cu 16,4%. Tabăra conservatoare şi cea social-democrată s-au confruntat dur în campania electorală pe subiecte precum migraţia ilegală, politica fiscală şi livrarea de rachete cu rază lungă pentru Ucraina.

Tabăra conservatoare şi cea social-democrată s-au confruntat dur în campania electorală pe subiecte precum migraţia ilegală, politica fiscală şi livrarea de rachete cu rază lungă pentru Ucraina.

„Suntem cu toții convinși că avem în față o mare sarcină” în fața „provocărilor cu care se confruntă întreaga Europă”, a declarat Friedrich Merz.

„Am reușit să facem un prim pas”, a declarat copreședintele SPD Lars Klingbeil.

Soluționarea divergențelor privind imigrația

În detaliu, cele două partide au reușit să își depășească divergențele privind imigrația, potrivit lui Friedrich Merz.

SPD a acceptat o propunere conservatoare controversată de înăsprire a controalelor la frontiere „în acord cu partenerii noștri europeni” și de returnare a străinilor fără documente. Social-democrații, la rândul lor, și-au impus cererea de creștere a salariului minim la 15 euro, a declarat Lars Klingbeil.

 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce document prezinți la medic dacă ai noul buletin electronic. CNAS explică regula din octombrie
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce a pățit Lidia Buble chiar în ziua în care a devenit majoră. Mama artistei a vrut să-i dea o lecție: „M-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone povestește altercația cu Richard Gere la filmările „The Lords of Flatbush”: Unul dintre...
Adevarul
Șapte cafele pe zi pentru un copil de clasa a VII-a. Cum ajung părinții să-și împingă copiii dincolo de limite
Newsweek
Când se plătesc pensiile, indemnizațiile și alocațiile în octombrie? Când iau bani persoanele cu handicap?
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Tom Cruise refuză să fie numit „ultimul mare star de cinema”. Ce a spus despre Brad Pitt într-un interviu rar
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...