Consilier al lui Viktor Orban: „Ştiam că trebuie să spargem blestemul Trianonului”

Data actualizării: Data publicării:
Gergely Gulyás, şeful Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei
Gergely Gulyás, şeful Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei. Foto: Profimedia

Trianonul încă îi mai doare şi astăzi pe toţi maghiarii, a spus Gergely Gulyás, şeful Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei. Declarația a fost făcută la premiera filmului „Béke - A nemzetek felett” („Pace - Deasupra naţiunilor”) la Budapesta.

„De la Trianon încoace, ne aflăm la cea de-a patra generaţie a unei naţiuni vechi de peste 1.000 de ani, a unei naţiuni care în urmă cu 102 ani a fost condamnată la moarte de către marile puteri victorioase ale Primului Război Mondial, căreia i-a fost greu să supravieţuiască şi căreia şi acum, un secol mai târziu, îi este la fel de greu să trăiască în umbra Trianonului”, a spus Gulyás.

„Am învăţat, în ultimul secol, că o naţiune poate fi unită nu numai în cadrul unei ţări, ci şi peste graniţele fizice”, a adăugat politicianul maghiar, potrivit MTI.

„Dacă este să evaluăm cu mintea şi cu inima tragedia care ni s-a întâmplat nouă, maghiarilor, comunităţii noastre naţionale, locurilor locuite de noi, familiilor noastre, strămoşilor noştri, Trianonul încă îi mai doare şi astăzi pe toţi maghiarii. În viaţa fiecărei generaţii de maghiari soseşte la un moment dat clipa în care trebuie să experimenteze gravitatea acestei tragedii” a mai adăugat şeful de cancelarie.

Gulyás a mai spus că din 2010 încoace, în politicile naţionale ale Ungariei a avut loc o schimbare fundamentală.

„Ştiam că trebuie să spargem blestemul Trianonului. Blestemul care ne afectează, în acelaşi timp, atât pe noi, maghiarii, cât şi întreaga Europă Centrală. De aceea, în Constituţia Ungariei am afirmat faptul că purtăm – şi nu doar simţim – o responsabilitate instituţională pentru naţiunea maghiară”, a adăugat oficialul maghiar.

În timp ce tot mai multe ţări din Europa se luptă pentru ca în interiorul graniţelor acestora să se vorbească limba maternă, la un secol de la Trianon, în afara graniţelor Ungariei milioane de oameni din întreaga lume continuă să se simtă maghiari şi să vorbească limba maghiară, a continuat el.

„Sarcina secolului următor este ca maghiarii să îşi păstreze identitatea; să devenim mai puternici, iar comunităţile noastre să crească”, a spus Gergely Gulyás.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Volodimir Zelenski. Preşedintele Ucrainei şi soţia, vizită importantă la Bucureşti pentru...
Digi FM
A vrut chipul perfect și a ajuns să nu mai vadă. Intervenția estetică care era cât pe ce să-l lase orb pe un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mihai Trăistariu, comentarii după prima semifinală Eurovision: "Prea mult cântat despre draci, vârcolaci. Nu...
Film Now
Moment unic la Cannes 2026. Peter Jackson, premiat cu Palme d'Or onorific. Reuniune emoționantă pe scenă cu...
Adevarul
Val de automedicație cu antiparazitare după o apariție online a actorului Mel Gibson. Oncologii: „Nu există...
Newsweek
Pensionar cu 5.500 lei pensie a pierdut 480 lei. Alți 2.000.000 pensionari au pierdut sute de lei. De ce?
Digi FM
Demi Moore, declarații surprinzătoare despre inteligența artificială: "Nu avem de ce să ne temem"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce efecte are cafeaua asupra intestinului și creierului. Descoperirea surprinzătoare a cercetătorilor
Digi Animal World
Patru greșeli frecvente când călătorești cu animalul de companie. Una dintre ele te poate costa o amendă...
Film Now
Răsturnare de situație între Nicole Kidman și Tom Cruise, la 25 de ani de la divorț. Un apropiat a spus ce se...
UTV
Cabral și Andreea Ibacka sunt în centrul zvonurilor despre divorț. Fanii au observat că nu mai poartă...