Consolidarea „pregătirii de război”. Exerciții militare de amploare ale Chinei în una dintre cele mai fierbinți regiuni maritime

Data actualizării: Data publicării:
JeDs80T

Forțele aeriene ale Chinei au început exerciții militare de amploare în Marea Chinei de Sud, pentru a consolida „pregătirea de război”, au declarat înalți oficiali miltitari de la Beijing. Manevrele vin după ce Londra a anunțat că va trimite o navă de război în această zonă maritimă prinsă în multiple dispute teritoriale.

Exercițiile militare survin și pe fondul politicii de hegemonie militară a președintelui chinez Xi Jinping, care le-a cerut recent soldaților să fie pregătiți oricând de un „război sângeros” cu inamicii Chinei.

Luna trecută, ministrul britanic al Apărării, Gavin Williamson, a declarat că fregata HMS Sutherland va pătrunde în martie în Marea Chinei de Sud pentru a sublinia dreptul la liberă navigație în regiunea dominată cu mână de fier de către Beijing.

China susține că exercițiile militare cu tehnologie stealth nu sunt îndreptate împotriva niciunei țări, transmite The Telegraph.

Un think tank din Statele Unite a dat publicității în decembrie o serie de imagini din satelit care surprind, pe un segment de timp de mai multe luni, depozite de muniții proaspăt construite, stații radar și stocuri de combustibil în Marea Chinei de Sud.

China a construit facilități militare ale căror mărime depășește de patru ori Palatul Buckingham, depozitele fiind amplasate pe o salbă de insule contestate de mai multe state în Marea Chinei de Sud.

Raportul elaborat de think tank-ul american Center for Strategic and International Studies (CSIS) descrie această pepinieră de armament ca fiind începutul unei „crize cu încetinitorul” într-una dintre cele mai fierbinți dispute teritoriale de pe planetă.

Vorbim despre o infrastructură militară care se întinde pe 29 de hectare, inclusiv depozite de muniții, magistrale de senzori, sisteme radar și amplasamente pentru lansatoare de rachete.

Disputa din Marea Chinei de Sud are următorii protagoniști: China vs. Taiwan, care își dispută în întregime suprafața maritimă; Indonezia, China și Taiwan – dispută asupra apelor la nord-est de Insulele Natuna; Filipine, China și Taiwan – dispută asupra recifului Scarborough Shoal; Vietnam, China și Taiwan – dispută asupra Insulelor Spratly; China, Taiwan și Vietnam – dispută asupra Insulelor Paracel; Malaezia, Cambodgia, Thailanda și Vietnam – dispută asupra unor anumite arii din Golful Thailandei; Singapore și Malaezia – dispută asupra Strâmtorilor Johor și Singapore.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...