Continuă negocierile pentru planul de pace în Ucraina. Secretarul armatei SUA s-a întâlnit cu o delegaţie rusă la Abu Dhabi

Data actualizării: Data publicării:
Secretarul american al Armatei, Dan Driscoll
Secretarul american al Armatei, Dan Driscoll. Foto: Profimedia

Secretarul armatei SUA, Dan Driscoll, a avut luni discuţii cu oficiali ruşi la Abu Dhabi, a declarat un oficial american pentru Reuters, acesta fiind cel mai recent efort al administraţiei preşedintelui Donald Trump de a media un acord de pace între Rusia şi Ucraina.

Întâlnirea are loc după ce oficiali americani şi ucraineni au încercat să reducă decalajele între cele două părţi referitoare la un plan de pace privind încheierea războiului din Ucraina, convenind să modifice o propunere americană pe care Kievul şi aliaţii săi europeni o consideră o listă de dorinţe a Kremlinului.

Oficialul american a declarat sub rezerva anonimatului că discuţiile lui Driscoll vor continua până marţi. Nu este clar cine face parte din delegaţia rusă. Oficialul a adăugat că Driscoll urma să se întâlnească şi cu oficiali ucraineni în timpul vizitei sale la Abu Dhabi.

Politica SUA faţă de războiul din Ucraina a avut evoluţii neuniforme în ultimele luni.

Summitul din Alaska, organizat în grabă de Trump cu preşedintele rus Vladimir Putin în august, a stârnit îngrijorări că Washingtonul ar putea accepta multe dintre cererile Moscovei, dar în cele din urmă a dus la o presiune mai mare din partea SUA asupra Rusiei.

Cea mai recentă propunere de pace a SUA, un plan în 28 de puncte, a luat prin surprindere mulţi membri ai guvernului SUA, Kievul şi Europa şi a stârnit îngrijorări că administraţia Trump ar putea fi dispusă să preseze Ucraina să semneze un acord de pace care oferă avantaje Moscovei.

Planul ar impune Kievului să cedeze teritorii, să accepte reducerea efectivelor armatei sale şi îi interzice aderarea la NATO, condiţii pe care Kievul le-a respins mult timp ca fiind echivalente cu o capitulare în faţa Moscovei. De asemenea, el nu conţine asigurări pentru a calma îngrijorările europenilor privind o nouă agresiune rusă.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce își învelesc unii oamenii banii în folie de aluminiu. Trucul ciudat recomandat de specialisti
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, la un pas de tragedie după ce a născut. Abia după o lună a găsit puterea să vorbească: "Mi-au...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Amanda Seyfried și Thomas Sadoski s-au despărțit după 9 ani de căsnicie: „Ne-am avut unul pe celălalt pentru...
Adevarul
Criză în aprovizionarea cu petrol a Europei: Arabia Saudită anulează sau amână livrări
Newsweek
Pensii de invaliditate recalculate și plătite greșit. Abateri de peste 60 de milioane de lei
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”